Mesajul lui Stelian Ion, candidat pentru Primăria Constanța, către liberalii constănțeni

2006
Mesajul lui Stelian Ion, candidat pentru Primăria Constanța, către liberalii constănțeni - x-usr-stelian-ion-mesaj-1713704502.jpg
Deputatul USR, Stelian Ion, candidat la Primăria Municipiului Constanţa din partea Alianța Dreapta Unită (USR – Forța Dreptei – PMP), la alegerile locale din 9 iunie, a transmis un mesaj liberalilor pe care-l redăm în continuare:

„Dragi prieteni liberali,

Eu, în ultimii 30 de ani am urmat același drum. Am susținut intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană, am votat de fiecare dată pentru o guvernare de dreapta. Ne-am mobilizat și am susținut Convenția Democrată, reușind să-i trimitem acasă pe urmașii comunismului, conduși de Iliescu, instruit și școlit la Moscova. Ne-am opus abuzurilor și mafiei construite minuțios de Adrian Năstase. Am ieșit masiv în stradă împotriva găștii PSD a lui Liviu Dragnea. Ne-am luptat întotdeauna cu securismul și cu găștile mafiote care au sugrumat dezvoltarea întregii țări. La Constanța, Vergil Chițac a trădat electoratul de dreapta, readucând PSD-ul la butoane. Pentru el au fost mai importante interesele imobiliare ale prietenilor săi din PSD, decât principiile liberale. Avem anul acesta o șansă imensă să eliberăm orașul din strânsoarea acestor interese obscure susținute prin blatul PSD-PNL.

Dragi prieteni liberali, pe 9 iunie vă invit să ieșiți masiv la vot, să alegeți cu inima deschisă, conform valorilor și principiilor care ne-au ghidat întreaga viață. Vă îndemn să alegeți ce este mai bine pentru familiile noastre, pentru comunitatea noastră și pentru Constanța. Pe 9 iunie, vă invit să alegeți dreapta liberală reprezentată de Alianța Dreapta Unită (USR-PMP-Forța Dreptei)”, a transmis Stelian Ion.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5389 secunde