Nicolae Ciucă va rămâne în funcţie până când se va încheia greva profesorilor
Articole de la același autor
Surse politice susțin că, luni, premierul Nicolae Ciucă ar urma să își dea demisia. Alături de el vor pleca din funcție și toți consilierii pe care i-a avut la Palatul Victoria. De asemenea, Nicolae Ciucă le-ar fi transmis liberalilor un mesaj tranșant: „Weekendul ăsta este decisiv! Trebuie să negociem tot. Nu trebuie să ne prindă săptămâna viitoare fără Guvern. Dacă este nevoie vom vorbi și cu președintele Iohannis”, le-ar fi transmis Ciucă.
În cursul acestui weekend, liderii coaliției de guvernare se vor întâlni, la Vila Lac. Cei de la PSD au închiriat locația pentru întreg weekendul și au cerut partenerilor de guvernare să se așeze la masa discuțiilor.
Conform surselor noastre, scenariul în care se cerea scoaterea UDMR de la guvernare este perimat și s-a ajuns la un consens privind menținerea coaliției în forma actuală. Se negociază ca UDMR să cedeze un minister, dar aceștia nu sunt de acord. Acesta va fi unul dintre principalele subiecte discutat la Vila Lac.