Live Text Nicu Ştefănuţă, prezent la Constanţa. "Nu sunt de acord ca banii europeni să ajungă în buzunarele oricui"

959
Nicu Ştefănuţă, prezent la Constanţa.

Articole de la același autor

În aceste momente, europarlamentarul Nicu Ștefănuță susţine o conferință de presă organizată la biroul europarlamentar din Constanța (Bd. Mamaia 39).

Discuția se va axa pe principalele activități și realizări ale acestui an; programul politic actual și perspectivele candidaturii din 2024; acțiuni și demersuri regionale: situația spitalelor construite din fonduri europene, demersurile inițiate la Comisia Europeană pentru protejarea Deltei Dunării.


Nicu Ștefănuță: "Deși nu sunt constănțean de loc mă consider constănțean prin adopție. Vreau să le spun La Mulți Ani tuturor dobrogenilor. Vreau să vorbesc puțin despre Delta. Este vorba de subvenții care erau primite în Delta. Stuful și alte specii de acolo au fost subiectul UE. Am făcut o atenționare a Comisiei Europene în acest sens. Nu sunt de acord ca banii europeni sa ajungă în buzunarele oricui. Am făcut aceasta sesizare privind Dosarul Stuf. Aștept concluzia Comisiei Europene. Este posibila o frauda de milioane de euro."


Nicu Ștefănuță "La îndrumarea Asociației Elevilor din Constanța m-am ocupat de transportul lor. Transportul în municipiu este asigurat, se efectuează ușor, însă problema mea este că transportul elevilor din județ către municipiu să fie asigurat. Nu este normal ca ei să dea bani pe curse private ca să ajungă la școală. Am făcut o sesizare la Inspectoratul Școlar Județean Constanța ca să vad cum merg lucrurile. Încă nu am primit răspuns de la Constanța sau de la Tulcea. Am răspunsuri de la alte municipii din țară. Elevii au legea de partea lor. Trebuie să asigurăm transport public gratuit pentru ei."


Nicu Ștefănuță: "Aș vrea să vorbesc și despre situația spitalelor. Mă ocup de domeniul sănătății în Parlamentul European. În 27 decembrie anul trecut s-a publicat lista proiectelor finanțările prin PNRR. Ca urmare a reducerilor ce s-au hotărât, ne-am trezit în mod misterios ca unul dintre cele 7 spitale care au avut reduceri a fost cel din Constanța. Am făcut demersuri către ministrul sănătății ca să vad care este stadiul acestor proiecte. Aceste proiecte de construcție a spitalelor sunt din în stadiul de machetă, fie în stadiul de ciulini. Nu este posibil ca singurul spital județean să nu aibă standarde europene, să nu aibă finanțare din PNRR în condițiile în care bani există. Este o problemă mare. În Constanța se spune că cel mai bun medic este trenul spre București. Celalte spitale regionale se construiesc cu prioritate. Dobrogea nu are un spital regional și atunci inevitabil proiectul de Constanța ar trebui să fie echivalentul acelui spital. Faptul că acest oraș nu primește finanțare pentru spital, este posibil să aibă de a face și cu politica"

Nicu Ștefănuță: "Sunt un om care este prezent aici în comunitate. Voi candida la alegerile europarlamentare de la anul. România are nevoie de un reprezentant verde autentic. Voi candida ca independent. Pragul electoral din România face în așa fel încât orice partid politic nou să fie imposibil să aibă câștig de cauză. Cred că România are nevoie de o politică modernă. Trebuie să ne îndreptăm către energie, reciclare. Planul meu este să fac tot ceea ce pot să ofer românilor această alternativă"


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2107 secunde