Octav Cozmâncă a fost exclus din PSD

638
Octav Cozmâncă a fost exclus din PSD - d47555e2d193e214c2904138a501e059.jpg
Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Virginel Iordache, a anunțat, ieri, într-o conferință de presă, că Octav Cozmâncă a fost exclus din partid, deoarece a adus prejudicii partidului prin declarațiile sale, dar și pentru că, de cinci ani, acesta nu mai activează în cadrul organizației județene.
Biroul Permanent al filialei PSD Suceava a decis, duminică, în unanimitate, să propună Consiliului Național al PSD excluderea din partid a fostului senator Octav Cozmâncă.
"Sub nicio formă PSD nu se mai întoarce la epoca domnului Cozmâncă. Membri de tip Mischie, Cozmâncă sau Conțac nu au înțeles că PSD a trecut într-o nouă etapă. Reacția domnului Cozmâncă este o reacție întârziată, nostalgică", a afirmat Virginel Iordache.
El susține că motivația lui Octav Cozmâncă de autosuspendare nu este una "legală", întrucât în articolul invocat de fostul senator sunt prevăzute anumite condiții care nu ar fi fost îndeplinite.
Octav Cozmâncă a anunțat duminică că se autosuspendă din PSD, partid despre care spune că e condus de indivizi și grupuri care nu doresc decât să-și împartă "mălaiul și cașcavalul" și să servească interesul clientelei politice, sugerând că, dacă formațiunea nu redevine de stânga, el ar putea forma un nou partid.
Într-o scrisoare deschisă adresată membrilor și simpatizanților PSD, Cozmâncă scrie că "Partidul Social Democrat nu mai este un partid de stânga sau chiar de centru-stânga, așa cum pretind unii lideri din actuala conducere a PSD".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2114 secunde