Peste 700 de persoane din PDL Constanța și-au primit carnetele de partid

92

Articole de la același autor

Filiala Constanța a Partidului Democrat Liberal se bucură de venirea a noi membri. Într-un cadru festiv, marți, 6 august 2013, președintele PDL Constanța, Christian Gigi Chiru împreună cu Constantin Chirilă, președintele Organizației Municipale, au înmânat 60 de carnete de partid noilor colegi. De altfel, astfel de acțiuni au avut loc în mai multe rânduri, de la începutul anului peste 700 de noi membri primind carnete de la PDL Constanța. 

"Suntem mulțumiți când observăm faptul că PDL reprezintă în continuare un partid în care constănțenii pot avea încredere, iar acest lucru s-a văzut în numărul de înscrieri înregistrate de la începutul acestui an. În acest oraș sunt oameni care iubesc Constanța nu doar Mamaia", a declarat Constantin Chirilă, președintele organizației municipale Constanța a PDL.

La rândul său, senatorul Christian Gigi Chiru, președintele organizației județene PDL Constanța, a declarat: "Astfel de momente reprezintă o mare bucurie. Vin forțe noi în PDL Constanța, iar echipa se întărește. Din discuțiile cu noii colegi am observat că nemulțumirea lor are la bază promisiunile neîndeplinite ale Guvernului USL, dar și faptul că, în România, cei din clasa mijlocie, oamenii care muncesc, sunt împovărați, plătesc taxe și impozite mari, dar statul nu îi ajută cu nimic". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3369 secunde