Prefectul județului Constanța și-a prezentat raportul de activitate pentru anul 2023

258
Prefectul județului Constanța și-a prezentat raportul de activitate pentru anul 2023 - img20240202wa0013-1706863191.jpg

Articole de la același autor

Colegiul Prefectural al Județului Constanța a organizat prima ședință pentru anul 2024, vineri, în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ. Pe ordinea de zi a ședinței au fost incluse patru puncte. La eveniment au luat cuvântul prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, și şef al Serviciului Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate Situații de Urgenţă şi Afaceri Europene în cadrul instituției, Liliana Pișcanu.

Cele patru puncte aflate pe ordinea de zi au vizat prezentarea raportului de activitate a Colegiului Prefectural pe anul 2023, adoptarea Programului orientativ de activitate pentru anul 2024, stabilirea unui sistem lunar de raportare a activității serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului și evaluarea stării de securitate cibernetică la nivelul instituțiilor publice din județul Constanța.

Prefectul Silviu Coșa a declarat, în prima parte a evenimentului, că nu există nicio activitate realizată fără colaborare instituțională.

„Astăzi, ne vedem, pe de o parte, pentru raportul Colegiului Prefectural pe anul 2023 și, pe de altă parte, pentru a prezenta Programul orientativ al Colegiului Prefectural 2024. Nu cred că există vreo activitate pe care o desfășurăm conform programului Colegiului Prefectural și care să nu includă partea de colaborare interinstituțională”, a precizat prefectul județului Constanța.

Șeful Serviciului Serviciului Monitorizarea Serviciilor Publice Deconcentrate Situații de Urgenţă şi Afaceri Europene, Liliana Pișcanu, a prezentat, pe scurt, principalele puncte din raportul instituției pentru anul 2023.

„În anul 2023 au avut loc 16 ședințe ale Colegiului Prefectural, dintre care 5 au fost cu prezență fizică a membrilor și 11 în sistem hibrid. S-au dezbătut 46 de teme. Ele au vizat, în primul rând, acțiuni și noutăți legislative, activități care trebuie să se desfășoare în comun și stadii ale implementării unor programe sau proiecte. De asemenea, temele au vizat prezentarea unor exerciții internaționale care au avut impact asupra securității cetățenilor. Numărul de hotărâri ale Colegiului Prefectural a fost de 3, s-au analizat 274 de rapoarte lunare, iar acest număr de rapoarte face obiectul documentelor analizate în fiecare lună. Anul trecut, ne-am propus 56 de teme împreună cu celelalte instituții. Ajungem la programările pe fiecare lună la 4, 5, chiar și 6 teme”, a declarat Liliana Pișcanu.

La finalul ședinței, instituțiile prezente au votat ultimul punct pe ordinea de zi.

Înainte de a supune la vot ultimul punct, prefectul Silviu Coșa a prezentat, în linii mari, activitatea întreprinsă pentru securitate cibernetică, în cursul anului trecut.

„Punctul 4 pe ordinea de zi este legat de securitatea cibernetică. Este o activitate prin care, dacă vă aduceți aminte, în colaborare cu Instituția Prefectului începută în 2021, au fost organizate câteva sesiuni de instruire cu șefii de instituții sau cu șefii de instituții și responsabili din fiecare unitate. De asemenea, responsabilul nostru a transmis proceduri minime de bune practici către toate instituțiile, urmare a colaborării cu cei care au mai multă experiență în domeniu. Acum, la început de an, am reluat din chestionarele care au fost completate, prima oară, în 2022. Existența procedurii și ultimii doi ani au condus la mai puține abateri în ceea ce privește aplicarea acesteia”, a încheiat Silviu Coșa.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5573 secunde