Prefectura Constanța a transmis, la începutul acestei săptămâni, o adresă către toate administrațiile publice locale din județ prin intermediul căreia acestea sunt atenționate în legătură cu eventuale acțiuni care au sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței, acțiuni interzise în mod expres prin lege. Obiectivul acestei adrese este acela de a preîntâmpina apariția unor practici anticoncurențiale în domeniul serviciilor de salubrizare a localităților, iar măsura vine ca urmare a Deciziei Plenului Consiliului Concurenței nr. 58/13.11.2009 care face referire la prevederile Articolului 9, alineatul 1 din Legea concurenței nr.21/1996, republicată, act normativ care a fost încălcat de administrațiile publice locale din municipiul București care, așa cum se arată într-un comunicat de presă dat ieri publicității de Prefectura Constanța, "au intervenit pe piața serviciului de salubrizare a localităților, prin prelungirea automată, prin acte adiționale, a contractelor de delegare a serviciului public de salubrizare, respectiv prin stabilirea unei durate nejustificat de mari a contractelor".
În ceea ce privește adresa trimisă primăriilor constănțene și semnată de prefectul Claudiu Palaz, acestora li se pune în vedere că "administrațiile publice locale care optează pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare trebuie să asigure manifestarea concurenței prin selectarea operatorului în baza unei licitații publice, fără să mai recurgă la încheierea de acte adiționale pentru prelungirea duratei contractelor inițiale de delegare a gestiunii serviciului" și, totodată, că "durata contractului de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare trebuie să fie stabilită în baza unei fundamentări clare și obiective, raportate la activitatea de salubrizare ce face efectiv obiectul contractului, astfel încât să nu limiteze concurența mai mult decât este necesar pentru amortizarea investiției".
Nu în ultimul rând, în comunicat de presă se mai arată: "Atragem atenția asupra faptului că, în conformitate cu Legea concurenței, sunt interzise deciziile care limitează libertatea comerțului sau autonomia agenților economici, precum și stabilirea unor condiții discriminatorii pentru activitatea agenților economici. În cazul în care organele administrației publice locale nu se conformează deciziei Consiliului Concurenței, acesta are posibilitatea de a ataca acțiunea la Curtea de Apel București".