Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea offshore

161
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea offshore - legepromulgata-1653492660.jpg
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, Legea offshore. Legea a fost adoptată de Parlament săptămâna trecută.

Potrivit legii, statul român va încasa 60% din taxe și impozite pentru gazul din Marea Neagră.

Legea stabilește că producătorii vor plăti impozit suplimentar când prețul gazului va trece de 85 lei/MWh, față de 45,71 lei/MWh, cât stabilește legea din 2018.
 

Potrivit legii adoptate de Parlament, investitorii își pot deduce maximum 40% din totalul impozitului pe veniturile suplimentare, pentru investiţiile efectuate în segmentul upstream, față de 30% cât era în prezent.

De asemenea, se elimină obligația de a vinde 50% din producție pe piața internă, guvernul putând să intervină doar în situații de criză. Legea mai stabilește că România va avea drept de preempțiune la achiziția gazelor naturale, adică va putea acoperi necesarul intern înainte de a vinde surplusul către export.

Noua lege mai prevede că regimul de redevenţe şi regimul fiscal specific nu se vor modifica, indiferent sub ce formă, în favoarea sau în defavoarea investitorilor, pe toată durata acordurilor.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.0521 secunde