Prezența la vot, la nivel național, la scrutinul de azi, era, la ora 16.30, de 35,4%, sub prezența de la primul tur al alegerilor din 2009.
Aproape 6,4 milioane de alegători, reprezentând 35% din totalul celor înscriși în listele electorale, s-au prezentat la urne, la nivel național, până la ora 16.00, potrivit datelor preliminare privind prezența la vot centralizate la BEC.
Constanța, loc fruntaș
Nivelul cel mai ridicat al prezenței la vot s-a înregistrat în următoarele județe: Ilfov 40,46%, Olt 39,41%, Teleorman 39,06%, Sibiu 38,96% și Constanța 38,61%.
Județele cu cea mai slabă prezență la vot sunt: Covasna 27,39%, Satu Mare 27,43%, Maramureș 28,84%, Harghita 29,06% și Mureș 29,90%.