Prima moțiune de cenzură împotriva Cabinetului Ungureanu

248
Prima moțiune de cenzură împotriva Cabinetului Ungureanu - ungureanu-1334652302.jpg
Prima moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu ar urma să fie depusă, mâine, de USL, la două luni și o săptămână de la învestirea Cabinetului, demersul opoziției fiind centrat pe situația UMF Târgu Mureș.

Potrivit Realitatea.net, moțiunea de cenzură ar urma să fie și prima acțiune parlamentară a opoziției în actuala sesiune legislativă, care a început la 1 februarie, dată de la care parlamentarii USL sunt în grevă parlamentară.

Liderii USL au anunțat, în 1 aprilie, că vor depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului, imediat după Paști, mai precis în 17 aprilie. Temele enunțate de Victor Ponta atunci pentru moțiunea de cenzură erau: înființarea unei facultăți în limba maghiară la Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, care presupune, în opinia opoziției, "cedarea premierului Ungureanu în fața UDMR", precum și "cedarea în fața intereselor străine de a vinde ce a mai rămas din resurse" și "cedarea în fața dorinței baronilor care încă au rămas la PDL", cu referire la Hotărârea de Guvern prin care se acordă bani primăriilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 05 Aprilie 2012
Stire din Politică-Administrație : Laszlo Borbely a demisionat
Sâmbătă, 31 Martie 2012
Stire din Politică-Administrație : USL vrea moțiune de cenzură
Pagina a fost generata in 0.3112 secunde