Primăria Mihail Kogălniceanu dotează Liceul Teoretic cu echipamente digitale de peste un milion de euro

643
Primăria Mihail Kogălniceanu dotează Liceul Teoretic cu echipamente digitale de peste un milion de euro - liceul-mk-1691690939.jpeg

Articole recomandate

Primăria comunei Mihail Kogălniceanu a lansat recent o licitație în Sistemul Electronic de Achiziții Publice pentru dotarea cu echipamente digitale a Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu”. Este vorba despre echipamente informatice și accesorii de birou, cu excepția mobilierului și a pachetelor software.

Valoarea achiziției este de 1.285.323,33 de lei, proiectul fiind finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI. Politici pentru noua generație, Componenta C15: Educație. Durata contractului este de patru luni.

Operatorii economici interesați de această achiziție trebuie să demonstreze că în ultimii trei ani, calculați până la data limită de depunere a ofertelor au furnizat produse similare în valoare cumulată de cel puțin 1.000.000 de lei, fără TVA, la nivelul a maximum cinci contracte.

De asemenea, ofertanții trebuie să depună o garanție de participare în valoare de 12.853,23 de lei. Ofertele pot fi depuse până în data de 9 august 2023, ora 15:00, iar licitația se va desfășura în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, în data de 9 august 2023, de la ora 15:00.

Amintim că, în această vară, au fost demarate și lucrările pentru renovarea Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu”. Este vorba despre intervenții de amploare, deoarece imobilul este unul cu o vechime de peste 60 de ani.

Contractul privind renovarea corpurilor de clădire a unității de învățământ din comuna Mihail Kogălniceanu a fost primul contract de finanțare din țară semnat de primarul comunei, Ancuța Belu, în iunie 2022, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Contractul privind proiectarea si execuția pentru contractul privind „Renovare integrată a corpurilor de clădire C1 si C2 din cadrul Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” a fost câștigat în urma unei licitații publice de de SC GERICOM INDUSTRY SUPPORT SRL și de S.C. B.A.L.C. PROIECT CONSTRUCT DESIGN S.R.L. a avut o valoare de 15.274.560.99 lei.

Termenul de proiectare a fost de două luni, iar cel de execuție de 24 de luni.

Speranța autorităților locale este ca la începutul anului școlar viitor, elevii să pășească într-o școală nouă, reabilitate la standarde europene

„Au început lucrările de subzidire în interior, urmează să se toarne placa peste clădire pentru că unitatea de învățământ nu va mai avea acoperiș, ci panouri fotovoltaice”, ne-a spus primarul comunei, Ancuța Belu, în luna iunie 2023.

De asemenea, amintim că, Primăria Mihail Kogălniceanu a depus, în luna martie 2023, cererea de finanțare prin PNRR pentru dotarea tuturor unităților de învățământ cu mobilier, echipamente digitale și materiale didactice. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6547 secunde