Primăria Năvodari ajută locuitorii orașului să-și întocmească actele de stare civilă

949
Consiliul Local Năvodari s-a întrunit, ieri, în ședința ordinară pe luna februarie, pentru a vota cele 43 de proiecte de hotărâri aflate pe ordinea de zi.
Alături de primarul Nicolae Matei, 19 consilieri locali au participat la ședință și au votat pentru punerea în aplicare a proiectelor discutate.
Doar cinci din cele 43 de inițiative ale primarului nu au fost votate, rămânând pentru a fi supuse unei analize mai amănunțite.
Totuși, proiectele de importanță majoră pentru Năvodari au trecut mai departe și urmează să fie aplicate în cel mai scurt timp.
Astfel, locuitorii orașului care nu au un venit stabil vor putea beneficia de analize medicale gratuite. De asemenea, așa cum s-a propus în proiectul inițiat de Matei, oamenii vor primi ajutor pentru întocmirea actelor de stare civilă.
În plus, proiectul prin care se dorește atestarea zonei de sud a orașului ca stațiune de interes național a fost și el aprobat, iar documentele pentru obținerea acestei recunoașteri vor fi depuse la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 18 Februarie 2011
Stire din Sport : Constanța și-a asigurat trei medalii
Pagina a fost generata in 0.5739 secunde