Primarii din ACoR, întâlnire de lucru la Consiliul Judeţean Constanţa

239
La invitația președintelui Asociației Comunelor din România (ACoR) - Filiala Constanța, Mariana Gâju, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, împreună cu vicepreședintele Stelian Gima, au participat la întâlnirea de lucru cu membri acesteia.



Temele principale ale discuțiilor au fost Strategia de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța, prioritățile de finanțare și cofinanțare, dar și sursele pentru proiectele majore de dezvoltare în mediul rural ale UAT-urilor.



„Așa cum am mai spus, dezvoltarea județului Constanța se poate realiza doar dacă lucrăm împreună cu dumneavoastră, primarii acestui județ. Cel mai important lucru este să identificăm proiectele prioritare și să stabilim direcțiile și ceea ce primează în dezvoltarea economiei locale. Pentru asta, avem nevoie de o strategie care să includă programele de dezvoltare, pe care UAT-urile le au în vedere. Astfel, în momentul definitivării acesteia, vor fi stabilite clar obiectivele pentru județul nostru, dar și sursele de finanțare necesare investițiilor. În acest sens, am avut întâlniri cu autoritățile centrale pentru a obține o finanțare mai puternică a UAT-urilor din județ, în ceea ce privește sectorul investițional. Trebuie să găsim cel mai eficient mod de a gestiona sursele de finanțare, pentru a putea să construim mai întâi o fundație solidă a acestui județ. Aceasta ne va ajuta să ne dezvoltăm cât mai armonios din punct de vedere economic”, a declarat Mihai Lupu.





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4138 secunde