Video Primarul Ancuţa Belu: "Am învățat din administrație că trebuie să dispară sintagma «nu pot»"

4044
În cadrul evenimentului de lansare a candidaților liberali pentru funcțiile de primari în județul Constanța a luat cuvântul și Ancuța Belu, șefa administrației din comuna Mihail Kogălniceanu, care intră în cursa din 9 iunie pentru al patrulea mandat.


Sinceră, onestă și „bătăioasă” aşa cum o ştiu cetăţenii comunei şi colegii de partid, ea a avut în faţa celor aproximativ 1.000 de persoane prezente la evenimentul de la Casa de Cultură din Constanţa, un discurs impecabil în care a vorbit deschis despre provocările de a fi în slujba celor ce ţi-au încredinţat soarta lor prin votul de la alegeri.




„Astăzi se lansează cea mai completă și competentă echipă care poate să preia județul Constanța. Sunt primar al comunei Kogălniceanu la al treilea mandat. O rețetă a succesului nu cred ca există. Ceea ce am învățat din administrație e că trebuie să dispară sintagma nu pot, ai votul cetățeanului pe care nu trebuie să-l dezamăgești. Domnule președinte Mitroi vă rog să primiți din partea noastră voturile și vă rugăm să nu ne dezamăgiți. Vă cunosc politica și știu ca este politica cetățeanului. Am făcut parte dintr-o echipă care s-a aflat și în opoziție, am știut să facem față. 


În momentul în care ai bani poți să faci orice, important este să faci orice și să-ți duci la final proiectele și când nu ai bani. Reprezentăm cu toții idealurile alegătorilor noștri și speranța lor și de aceea trebuie să câștigăm această competiție din iunie. Nu uitați că avem cea mai unită, cea mai bună și cea mai determinată echipă, care a demonstrat ce poate să facă. Trebuie să câștigăm competiția din iunie. Doresc mult succes tuturor candidaților și domnului președinte Florin Mitroi. Doresc succes PNL. Un post binecuvântat și un Paște binecuvântat!“, a spus Ancuța Belu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4017 secunde