Primarul din Topraisar, Stelian Gheorghe, a inaugurat noul after-school și parcul din comună

1906
1

Articole de la același autor

Primarul comunei Topraisar, Stelian Gheorghe, continuă strategia de dezvoltare a localității astfel că, zilele trecute, a inaugurat două mari obiective importante pentru locuitori. Ambele proiecte au fost realizate cu fonduri europene, contribuția administrației publice locale fiind foarte mică comparativ cu costurile totale. 


Într-un cadru festiv, la care au participat elevi ai comunei, părinți, cadre didactice, simpli locuitori, dar și consilieri locali, șeful administrației locale din Topraisar împreună cu vicepreședintele CJC cu atribuții de președinte, Cristinel Dragomir, au tăiat panglica de inaugurare a celui mai nou obiectiv, mai exact, noul after-school din localitate. 


Anterior acestui moment, preoții, dar și hogea din localitate, au ținut o slujbă de sfințire a clădirii. 


Pentru acest proiect s-a consumat foarte mult timp din cauza birocrației excesive. Practic, proiectul a fost depus în urmă cu patru ani la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice însă lucrările efective au început anul trecut. 


"Am lucrat foarte mult la acest proiect pentru construirea unui after-school. Valoarea proiectului este de aproximativ 200.000 de euro. Din această sumă, Primăria a trebuit să asigure partea de cofinanțare de 2%. Acest loc este dedicat școlarilor și preșcolarilor care vor veni la after-school după orele de la școală. Ei vor avea condiții moderne de studiu sub supraveghere, vor avea și Internet, dar și un loc de joacă. Centrul are două săli de clasă, un salon de mese și o mică bucătărie, dar și o toaletă", a declarat primarul Stelian Gheorghe. 


După vizitarea noului centru de către cei prezenți, localnicii s-au îndreptate alături de reprezentanții administrației publice locale spre noul parc din localitate situat vizavi de unitatea militară din Topraisar. Și aici primarul Stelian Gheorghe împreună cu Cristinel Dragomir au tăiat o panglică de inaugurare. Înconjurați de copiii voioși că vor avea un loc de joacă ca în basme, cei mici nu au ținut cont că afară începuse să plouă și au încercat câteva tobogane. 


"Este un proiect frumos, care încu-nunează o perioadă de muncă asiduă. Pot spune că am avut ceva emoții că vom pierde banii. Este vorba despre o investiție de aproximativ 180.000 de euro, dar pentru obiectivul realizat pot spune că este chiar o sumă modică. Am mai avut însă o colaborare cu firma constructoare și știm că își dă tot interesul pentru ca totul să iasă bine. Cred că este cel mai frumos parc din județ", a spus primarul Stelian Gheorghe.


Pe de altă parte, el a adăugat că proiectele administrației publice locale nu se opresc aici. Gospodarul-șef a dezvăluit că intenționează ca, din primăvară, pe terenul din spatele parcului să amenajeze un stadion ultramodern pentru sportivii din Topraisar.
În altă ordine de idei, șeful administrației publice din Topraisar a mai spus că, deși știe că este foarte mult de muncă, deja se pregătește pentru accesarea de noi fonduri europene.


"Chiar dacă am întâmpinat greutăți la finalizarea ultimelor două proiecte pe fonduri europene voi continua. Eu sunt adeptul accesării sumelor comunitare, așa că pregătim deja noi proiecte. Ne dorim să accesăm fonduri europene pentru o sală de sport la Liceul Tehnologic. Sunt fonduri pe această axă, iar noi nu avem în Topraisar o sală de sport. În același timp, pregătim un alt proiect pentru accesarea unor alte fonduri europene pentru drumuri. Comuna Topraisar este mare, deci avem nevoie de mulți bani pentru a reabilita toate drumurile, iar banii europeni sunt cea mai bună soluție", i-a anunțat primarul Stelian Gheorghe pe locuitorii comunei prezenți la eveniment.


Și pentru ca totul să rămână în amintirea celor prezenți la inaugurarea noului after-school și a parcului, seara s-a încheiat cu un bal organizat la Căminul Cultural din localitate. 


Comentează știrea

cristi
2 decembrie 2015
Fraudarea banilor

Si cat a fost partea lui personala ? 15% ori 45% ? frauda pe bani publici si fonduri europene.................

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.99 secunde