Primarul Mangaliei, Cristian Radu, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție

1059
Primarul Mangaliei, Cristian Radu, trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție - x-fond-radu-cristian-dna-1687285064.jpg

Articole de la același autor

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, luni, 19 iunie, fiind instrumentat de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Constanța. Primarul este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În dosar, alături de primar, mai sunt inculpați Petrina Boiță – la data faptelor secretar al municipiului Mangalia, Romulus Dumitrana – la data faptelor administrator public al municipiului Mangalia, Didi George Călin - la data faptelor director în cadrul Direcţiei juridice şi de administraţie publică locală şi ulterior director în cadrul Direcţiei de achiziţii publice şi programe de dezvoltare din cadrul Primăriei municipiului Mangalia, Daniel Vlădescu - la data faptelor șef al Serviciului Juridic din cadrul primăriei, Diana Ionela Fotin - la data faptelor Director al Direcţiei de Management Fiscal şi Control din cadrul primăriei, Maria Negru - la data faptelor funcționar în cadrul Compartimentului Control Financiar Preventiv Propriu și avocat în Baroul București și Andrei Costin Grimberg. Toți sunt acuzați de săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu. Partea vătămată este Unitatea Administrativ Teritorială Mangalia.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: „În perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, inculpatul Radu Cristian, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o societate de avocatură, reprezentată de inculpatul avocat în cadrul Baroului București, trimis în judecată în prezenta cauză, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi altor organe judiciare sau jurisdicționale.

Este de precizat faptul că o parte dintre acestea ar fi fost încheiate în condițiile în care, la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă societate de avocatură, în care ar fi fost prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte.

În contextul menționat mai sus, primarul Radu Cristian ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați, funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat diverse acte (referate de necesitate, caiete de sarcini, etc.), ce ar fi stat la baza organizării unor proceduri formale de achiziție a serviciilor judiciare menționate mai sus.

Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, primăria municipiului Mangalia a fost prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei”.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Primăria municipiului Mangalia a comunicat faptul că nu se constituie parte civilă în procesul penal.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

„Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, au precizat reprezentanții DNA Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6609 secunde