La această oră, la sediul de la Trocadero al PSD Constanța are loc o conferință de presă în cadrul căreia vor fi prezentate măsuri cheie din Programul de Guvernare pe domeniile: sănătate, educație, cercetare și sport.
Participă dr. Cătălin Grasa, candidat pentru Senat, prof. Gela Ivașcu, candidat pentru Camera Deputaților, lect.univ. Andrei Novac, candidat pentru Camera Deputaților.
Cătălin Grasa: "Avem sustenabilitatea și rezilienta sistemului de sănătate prin accesul la medicamente pentru toți cetățenii, inclusiv în situații de criză. Al doilea aspect înseamnă finanțarea sistemului de sănătate și aceasta se face printr-o bugetare anuală. Ne mai referim și la absorbția de fonduri europene pentru sănătate. Avem 11 obiective. Vreau sa va spun despre zonele rurale. Avem 200 de contracte care se vor finaliza într-un an de zile. Trebuie să promovăm și să dotăm cabinetele medicilor de familie. Avem 69 de contracte cu finanțare de 950 de milioane de lei pentru ambulatorii. Vorbim și despre dezvoltarea asistentei medicale spitalicești. Și aici vorbim de 33 de miliarde de lei. Avem construcția de spitale prin PNRR și prin BEI, de 12 miliarde de lei. Discutăm despre dezvoltarea serviciilor de asistență medicală a celor care sunt la ATI. Vorbim și despre politică în domeniul medicamentului. Trebuie să sprijinim zona de industrie farmaceutică".
Daniela Stan: "Trebuie să lucrăm la infrastructura pentru educație. Trebuie să avem creșe și grădinițe. Ne referim și la masa caldă. Nu este un program nou. Acest program a început timid. Anul acesta am avut 79 de unități de învățământ în acest program. Se știe deja că unii copii vin la școală pentru această masă calda. Momentan liceele nu sunt dotate la cele mai înalte standarde cu echipamente tehnologice. Vorbim și despre consolidarea învățământului tehnologic. Dezvoltarea educației timpurii se bazează și pe ceea ce inseamnă educația anteprescolar. Există și programul de învățare remedială".
Andrei Novac: "Ne confruntăm cu probleme reale în momentul în care unii copii ajung la facultate. Ei nu sunt întotdeauna pregătiți. Acest plan de guvernare are un pilon esențial, și anume investiția. Există investiții fără precedent în ceea ce inseamnă infrastructura sportivă. Am avut în această vară Jocurile Olimpice de la Paris și România a participat cu brio. Guvernul a sprijinit participarea sportivilor români la aceasta olimpiada. România a avut un rezultat pozitiv peste ceea ce a fost cu 4 ani în urmă și acest lucru ne obligă să investim în continuare în bazele sportive. Cred că acesta este un guvern care a investit fără precedent până acum".
(Comandat de Partidul Social Democrat Filiala Constanţa, executat de S.C. Cuget Liber S.A., cod mandatar financiar 11240017)