Recompense în bani pentru vârstnicii Constanţei

223
Recompense în bani pentru vârstnicii Constanţei - recompenseinbani-1638116949.jpg

Articole de la același autor

172 seniori ai Constanței sunt premiați luna aceasta de Primăria Constanța după o viață în care au muncit și au contribuit, fiecare în felul său, la clădirea acestui oraș.

Municipalitatea îi celebrează pe cei care au împlinit 80, 90, 100 de ani și pe cei care sărbătoresc 50 de ani de căsătorie și le oferă un cadou în bani. Astfel, începând de săptămâna trecută, persoanele care celebrează vârsta sau aniversarea căsătoriei și au notificat primăria în acest sens primesc acasă, prin mandat poștal sau prin virament bancar, banii oferiți drept cadou.

Seniorii trecuți de 80 de ani vor primi suma de 300 lei, cei de 90 de ani vor fi premiaţi cu câte 500 lei, iar cei care au împlinit 100 de ani vor primi câte 1.000 lei. De asemenea, câte 300 de lei vor fi acordaţi şi pentru cuplurile care au petrecut împreună peste jumătate de secol.

Pentru a intra în posesia sumelor, constănțenii care se încadrează în criteriile amintite trebuie să trimită adresa de e-mail [email protected] o cerere tip, copie conform cu originalul a certificatului de naștere, copie conform cu originalul a cărții de identitate şi copie conform cu originalul a certificatului de căsătorie - pentru cei care aniversează 50 de ani de căsătorie.


Documentele se pot depune și la Centrul de Informare pentru Cetățeni, situat în bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 116 C, din incinta City Park Mall, etajul I, aripa nouă, în zilele de luni, marți, miercuri, vineri între orele 8.30 - 16.30, iar în ziua de joi între orele 8.30 - 18.30, de către persoanele care fac dovada deținerii Certificatului Verde. Pentru relații suplimentare, Centrul de Informare Cetățeni va fi apelat la numărul de telefon 0241/485.533.

Atenție! Cererile nu se primesc înainte de data aniversării, iar pentru cupluri este necesar ca ambii soți să fie în viață. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5681 secunde