Ședință ordinară de consiliu județean

959
< 1 min citire
Consilierii județeni au fost convocați într-o nouă ședință ordinară, miercuri, 23 iunie, începând cu ora 13.00, în Aula Mare a Bibliotecii Județene "I.N. Roman". Potrivit unui comunicat de presă, pe ordinea de zi au fost incluse 21 de proiecte de hotărâre.
Aleșii urmează să supună la vot, printre altele, un proiect de modificare și completare a unei hotărâri ce vizează stabilirea unor tarife, taxe și taxe speciale.
De asemenea, conducerea CJC a introdus un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2010. Și bugetele Regiei Autonome Ju-dețene de Drumuri și Poduri Constanța și ale SC Domeniul Public și Privat județean SRL Constanța vor fi modificate.
Consilierii ar putea aproba și inițiativa constituirii unui fond de susținere a proiectelor cu finanțare nerambursabilă.
Pe ordinea de zi au mai fost incluse și câteva proiecte de acordare a unor ajutoare sociale unor persoane.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0298 secunde