Senatorul Remus Negoi, demersuri pentru persoanele cu dizabilităţi. „Din vară vom face şezlonguri speciale pentru ele”

541
Senatorul Remus Negoi, demersuri pentru persoanele cu dizabilităţi. „Din vară vom face şezlonguri speciale pentru ele” - fondnegoidizabilitati-1638559644.jpg

Articole de la același autor

Există foarte multe persoane cu dizabilităţi care îşi doresc să meargă vara la plajă, însă acest lucru este foarte puţin probabil pentru ei, deoarece deplasarea acestora se efectuează cu greu. Senatorul USR-PLUS de Constanţa Remus Negoi s-a gândit la acest lucru şi în vara acestui an a depus o iniţiativă legislativă în Parlament, care a trecut cu brio la Senat, iar în acest moment se află la Camera Deputaţilor.



Mai exact, iniţiativa spune ca, până la începutul verii anului 2022, pe plajele de pe litoralul românesc să fie rezervate şezlonguri speciale pentru persoanele cu dizabilităţi şi suprafeţe din lemn care să asigure acestora deplasarea de pe faleză până la luciul apei.

„Iniţiativa legislativă se referă la rezervarea unui anumit număr de şezlonguri pe plajă, în primul rând dinspre luciul apei. În momentul acesta iniţiativa se află la Camera Deputaţilor, din ce ştiu a trecut prin două comisii şi cred că mai trebuie să treacă prin alte două şi apoi să ajungă în plen. Eu sper ca până la finalul anului să intre la vot în plen. La Senat iniţiativa a trecut cu unanimitate de voturi. Fiecare operator de plajă trebuie să rezerve pentru persoanele cu dizabilităţi minimum 4 la sută din şezlongurile pe care le deţine. Practic, extinderea acestei iniţiative o voi avea în perioada următoare. Pe lângă aceste şezlonguri, operatorii de plajă vor fi obligaţi să asigure şi calea de rulare de la trotuar până la primul rând de şezlonguri şi să asigure şi toalete speciale pentru persoane cu dizabilităţi. În oraş, rampele nu sunt peste tot pe trotuare, urcarea în mijloacele de transport nu este întotdeauna cea mai facilă pentru persoanele cu dizabilităţi şi aşa mai departe. Ne gândim cum să facem aceste lucruri mult mai bine”, a declarat, pentru Cuget Liber, senatorul USR-PLUS de Constanţa Remus Negoi.

El a avut o revelaţie atunci când a văzut în apropierea centrelor comerciale locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi.

În acel moment senatorul s-a gândit că ar fi bine să le asigure acestor persoane cu dizabilităţi confortul necesar pe care să îl aibă vara la plajă.

„Ideea mi-a venit de la locurile de parcare rezervate chiar lângă intrările din magazine pentru persoanele cu dizabilităţi. M-am gândit că persoanele cu dizabilităţi să aibă posibilitatea să ocupe primul rând dinspre luciul de apă, pentru că toate celelalte persoane care nu se confruntă cu astfel de probleme pot oricând să acceseze primul rând. M-am gândit că ar fi bine să existe aceste şezlonguri în timpul sezonului pentru persoane cu dizabilităţi. Din vara anului viitor aceste şezlonguri vor fi puse în funcţiune. Voi avea în perioada următoare discuţii şi la Ministerul Mediului, şi cu cei de la Apele Române, în aşa fel încât implementarea să fie cât mai rapidă şi cât mai uşoară cu putinţă, pentru ca persoanele cu dizabilităţi să beneficieze de acest lucru de la începutul sezonului”, a mai spus parlamentarul Remus Negoi.

Senatorul mai susţine că a discutat cu mai multe agenţii de voiaj din străinătate şi a aflat din partea acestora că turiştii străini care au probleme locomotorii evită vacanţele pe litoralul românesc tocmai din motivul că nu există condiţii speciale pentru persoanele cu dizabilităţi.

„Am discutat cu mai multe agenţii de voiaj din străinătate şi reprezentanţii acestora mi-au spus că litoralul românesc nu este nici pe departe prietenos cu persoanele cu dizabilităţi. Tocmai din acest motiv este ocolit de o bună parte din turiştii din afara ţării, care probabil că şi-ar dori să vină pe litoralul românesc, dar nu au toate condiţiile asigurate”, a concluzionat Remus Negoi.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4625 secunde