Senatul a votat majorarea valorii tichetului de masă la 13 lei

228
Senatul a votat majorarea valorii tichetului de masă  la 13 lei - senatulavotattichetemajorate-1467129067.jpg
Plenul Senatului a votat, ieri, o propunere legislativă semnată de parlamentari de la toate formațiunile politice, care prevede majorarea tichetului de masă de la 9,41 lei la 13 lei.

Guvernul a dat un punct de vedere negativ privind propunerea legislativă, din cauza impactului bugetar. Cu toate acestea, proiectul a fost adoptat de plenul Senatului cu 77 de voturi favorabile.

Inițiatorii au precizat, în expunerea de motive, că valoarea actuală a unui tichet de masă, de 9,41 lei (înainte de impozitare), nu este suficientă pentru a cumpăra o masă de prânz, în condițiile în care valoarea medie a unei mese de prânz este de 13 lei, iar în zonele cu economie precară, cea mai ieftină masă de prânz costă 10 lei, în sistem de catering.

"Un număr mare de angajați se află în imposibilitatea de a avea o masă adecvată în timpul unei zile de lucru, fie ca urmare a programului de lucru încărcat, fie pentru că nu au acces la achiziționarea unei mese. Astfel, această problemă rămâne o responsabilitate comună a statului, precum și a angajatorului, pentru a le oferi o masă decentă pe parcursul unei zile", se precizează în document.

Parlamentarii spun că valoarea pe zi a tichetului de masă din România este printre cele mai mici din Europa, respectiv 2,13 euro.

În Austria, de exemplu, valoarea tichetului de masă ajunge la 4,40 de euro, în Belgia este 7 euro, în Franța este 10,58 euro, în Grecia, 6 euro, iar în Slovacia, 4,20 euro.

Parlamentarii precizează că, prin creșterea valorii nominale a tichetelor de masă, statul are posibilitatea de a implementa o facilitate fiscală care asigură o mai bună colectare a taxelor și impozitelor, diminuându-se astfel economia subterană.

Proiectul este semnat de parlamentari de la PSD, PNL, ALDE, UNPR, UDMR, minorități și independenți. Practic, toate formațiunile reprezentate în Parlament sunt de acord cu modificarea valorii tichetului de masă.

Legea urmează să ajungă la Camera Deputaților, în calitate de for decizional. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4652 secunde