Tineretul Social-Democrat Constanța vine în sprijinul elevilor

478
1
Tineretul Social-Democrat Constanța vine în sprijinul elevilor - tineretulsocialdemocrat4062-1392041799.jpg

Articole de la același autor

Zilele trecute, în sala S1 din incinta Pavilionului Expozițional, au avut loc lucrările Ședinței de constituire a Ligii Elevilor Social - Democrați (LESD) din Constanța. 
Aflat în continuu proces de extindere, TSD Constanța a lansat cea mai tânără echipă din structura sa internă. Liga Elevilor Social Democrați Constanța se subordonează, astfel, Tineretului Social Democrat, având ca obiectiv sprijinirea și apărarea intereselor elevilor constănțeni. Alături de aceasta, sub egida TSD, își mai desfășoară activitatea alte trei ligi: Liga Tinerelor Social Democrate (LTSD), Liga Studenților Social Democrați (LSSD) și Liga Tinerilor Întreprinzători Social Democrați (LTISD). 
În cadrul ședinței, la care au luat parte peste 70 de elevi din toate liceele constănțene, a fost aleasă structura de conducere și consiliul ligii pentru următorii doi ani. În urma voturilor liber ex-primate, în funcția de președinte a ligii elevilor social democrați a fost aleasă Selim Izel, Nurla Tamer a fost ales în funcția de secretar executiv, iar Iulian Mergeani va ocupa funcția de prim-vicepreședinte. 
Tot în cadrul ședinței, a fost adoptată și Platforma Program a Ligii Elevilor Social Democrați pentru perioada 2014 - 2016. Astfel, scopul major al membrilor LESD este de a crea un mediu propice inițiativei, dezbaterilor și formării tinerilor și, în același timp, de a întâmpina nevoile elevilor. 
"TSD susține performanța și elevii remarcabili din județul Constanța. Nădejdea de a deveni mai buni stă în cei care se află acum în băncile școlii, iar noi, Tineretul Social Democrat Constanța, ne dorim ca, prin inter-mediul acestei ligi, elevii con-stănțeni să își facă auzite ideile. Liga Elevilor Social Democrați s-a înființat din nevoia de a apăra interesele elevilor, pe care îi vom sprijini în permanență", a declarat Costin Răsăuțeanu, președinte TSD Constanța. 
La eveniment, au fost prezenți și senatorul de Constanța, Nicolae Moga, conf. univ. dr. Marioara Cojoc și prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, care i-au felicitat pe tineri pentru curajul de a se implica în politică și le-au urat succes în acțiunile pe care doresc să le întreprindă. 


Comentează știrea

Bașpunar
11 februarie 2014
Cinste lor, cinste securiștilor

Marian Vanghelie este noul "Tata Omida", de genul lui Sebastian Lăzăroiu, cunoscut ca: "să se interneze la Bălaceanca, dacă la Socola nu-l primesc"?! Cand ai un parlament cu o majoritate de aproape 80% trebuie să fii mare cretin ca să-ți doresti: "un Guvern de uniune națională, cu George Maior premier". Mai ramane să ni-i propună pe Marcel Opriș, Teodor Meleșcanu și M.R.Unguent ca vicepremieri!? Of, eu credeam că ambiția personală a lui Marian Vanghelie este să- și dea bacalaureatul, pe bune!?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7194 secunde