Comisia Județeană de Fond Funciar s-a reunit, vineri, în cadrul unei ședințe, context în care au fost analizate propunerile comisiilor locale din 28 de localități constănțene. La finalul evenimentului, prefectul Constanței, Claudiu Palaz, a ținut să remarce faptul că instituția pe care o conduce "este la zi cu documentele pe fond funciar, pe ordinea de zi a ședinței intrând inclusiv documente trimise în 2010" și că, de asemenea, nu există restanțe, cu excepția unor inadvertențe din unele dosare incomplete. Palaz a afirmat totodată că termenul limită la care își propusese finalizarea acestor dosare era luna aprilie, dar membrii colectivului tehnic au lucrat mai bine decât a fost inițial preconizat.
În același context, Claudiu Palaz a reiterat ideea potrivit căreia responsabili pentru hotărârile Comisiei Județene sunt toți membrii acesteia, nu doar președintele său, în speță prefectul. "Nu mi se pare firesc ca, atâta timp cât fiecare hotărâre are la bază votul tuturor celor care sunt în Comisia Județeană, să răspundă doar prefectul. Cu ocazia aceasta, sunt convins că și membrii Comisiei sunt mult mai atenți și mai cerebrali când aprobă hotărârile Comisiei Județene și nu se va arunca vina doar pe prefect. Mi se pare un lucru foarte bun și este firesc același lucru și în comisiile locale", a ținut să precizeze Palaz. Acest stil de lucru există, așa cum a specificat, vineri, reprezentantul Guvernului în teritoriu, încă de la învestirea sa în funcția de prefect al Constanței.
În plus, Palaz și-a argumentat și refuzul de a introduce pe ordinea de zi a ședințelor de Fond Funciar capitolul "diverse" și asta deoarece, susține el, "în general, la diverse, erau trecute documente aduse în ultima clipă", variantă pe care el nu o agreează, pentru că nu permite membrilor Comisiei studierea corespunzătoare a dosarelor. Atunci, însă, când pe ordinea de zi sunt introduse și puncte suplimentare ce reprezintă probleme stringente, acest aspect are loc doar cu votul membrilor Comisiei Județene de Fond Funciar.
Nu în ultimul rând, Palaz a făcut referire și la situațiile în care anumite dosare ajung la Comisia Județeană având o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Întrebat dacă rezoluțiile instanței pun în dificultate Comisia de Fond Funciar, prefectul a subliniat că nu-și poate prezenta un punct de vedere pe marginea unei hotărâri judecătorești definitive dar, chiar și așa, a explicat: "Pentru noi, în calitate de Comisie Județeană… ne pun în situații delicate, pentru că nu găsim rezolvare, asta vă pot spune. Dar nu pot să comentez dacă e dată prost sau e dată bine (n.r. - decizia instanței). Astea sunt lucruri subiective. Dar da, ne îngreunează munca".