USR: "22 de jaloane pe care România le avea de îndeplinit în PNRR în 2022 sunt în întârziere"

119
USR:

Articole de la același autor

USR cere Guvernului să respecte termenele din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a nu pune în pericol proiectele finanţate, susţinând că 22 de jaloane, dintre cele 55 pe care România le avea de îndeplinit în 2022, sunt în întârziere.

„Din totalul de 55 de jaloane şi ţinte pe care România le avea de îndeplinit până la finalul anului 2022, 20 sunt în întârziere şi două sunt blocate, potrivit ultimului Buletin de Sănătate PNRR realizat de MonitorPNRR.ro. În trimestrul anterior, 15 jaloane şi ţinte dintr-un total de 24 nu au fost închise la timp. Devine evident că actualul Guvern a renunţat să mai respecte termenele din PNRR. Pentru ultimele două trimestre, premierul şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene nu au mai comunicat oficial situaţia implementării jaloanelor şi ţintelor la finalul trimestrelor, aşa cum obişnuiau la începutul anului”, se afirmă într-un comunicat al USR transmis luni.

Potrivit USR, ministerele şi titularii de reforme şi investiţii nu se mai încadrează în programul gândit pentru implementarea PNRR şi prelungesc foarte mult îndeplinirea lor, ceea ce amână nepermis de mult momentul depunerii cererilor de plată.

România are dreptul, potrivit regulamentului, să depună două cereri de plată pe an din PNRR care ar trebui să aducă la buget aproximativ 6 miliarde de euro pe an, se menţionează în comunicatul citat.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0298 secunde