USR propune modificări în privința pensiilor speciale

176
1 min citire
USR propune modificări în privința pensiilor speciale - drula-modificari-1679408674.jpg
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a prezentat, marţi, propunerile partidului său privind pensiile speciale, menţionând că aplicarea acestor principii ar duce la economii anuale de patru miliarde de lei.
El a declarat că propunerile vizează alinierea la principiul contributivităţii.
Avem o propunere pe reguli de aliniere la principiul contributivităţii: vechime de minim 35 de ani - excepţie doar pentru cei care au lucrat în condiţii grele sau vătămătoare. Indexarea simultană şi egală procentual cu sistemul contributiv. Pentru pensiile speciile, care nu sunt militari şi magistraţi - abrogare şi recalculare, pentru cei aflaţi în plată, baza de calcul fiind întreaga carieră. Pentru pensiile magistraţilor, ca să respectăm şi deciziile CCR, până nu se îndeplinesc condiţiile de pensionare din sistemul contributiv, nu mai primesc pensie acei magistraţi. Pot să revină în profesie şi asta rezolvă şi criza de personal. Limitarea pensiei la 95% din ultimul salariu net de bază şi eliminarea asimilaţilor şi a perioadelor asimilate. Iar la militari, o propunere care poate fi pe masă este ca cei care au pensie militară până la valoarea medie să rămână cu ea în plată, în sistemul pilonului unu, deci fiind plătite nu din zona de asistenţă socială, ci din bugetul asigurărilor sociale de stat. Iar indexarea, mai departe, ca o contrapondere, să se facă din momentul în care ajunge şi sistemul contributiv la acea medie. Baza de calcul să devină întreaga carieră, iar pentru perioadele necontributive se face un calcul, simulând existenţa contributivităţii. Economiile pe acest calcul - colegul meu Cristian Seidler a lucrat în Comisia de muncă - sunt undeva la 4 miliarde de lei anual", a precizat Cătălin Drulă.
Drulă a criticat lipsa dezbaterilor privind reforma pensiilor speciale şi a menţionat că o propunere care poate fi luată în calcul este ca pensiile militare mai mici de 3.800 de lei să rămână în plată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0353 secunde