USR, inițiativă legislativă de modificare a Legii avertizorului de integritate

739
USR, inițiativă legislativă de modificare a Legii avertizorului de integritate - fondstelianion-1676824830.jpg

Articole recomandate

Reprezentanţii USR au depus, vineri, o iniţiativă legislativă de modificare a Legii avertizorului de integritate, care pune textul legii în concordanţă cu Directiva Europeană şi cu prevederile jalonului din PNRR, şi le solicită partidelor de la putere să adopte în procedură de urgenţă această iniţiativă pentru a putea debloca plata a 2,8 miliarde de euro din PNRR.

„Sunt peste 300 de zile de când trebuia finalizat jalonul din PNRR privind intrarea în vigoare a legii privind protecţia avertizorilor, prin transpunere în legislaţia naţională a unei directive europene. Respectarea acestui jalon este strâns legată de a doua tranşă de bani europeni. Au depăşit şi termenul, au adoptat şi o lege care îi expune pe avertizorii de integritate, nu îi protejează. De asta Comisia Europeană nu eliberează fondurile pentru România. Am depus iniţiativa de reparare a Legii avertizorului de integritate, pentru că nu mai avem timp să stăm după agenda lui Predoiu, total ruptă de interesul oamenilor şi puternic conectată la interese politice”, a spus Stelian Ion, vicepreşedinte USR şi fost ministru al Justiţiei, potrivit unui comunicat al USR.

Pe 15 februarie a expirat perioada de evaluare a cererii de plată numărul 2 din PNRR, iar Comisia Europeană cere în continuare României să refacă o serie de jaloane şi ţinte care ar fi trebuit să fie îndeplinite încă din luna martie a anului trecut. Acest lucru înseamnă că se amână plata celor 2,8 miliarde de euro către România, iar următoarea cerere de plată, planificată pentru martie, nu poate fi momentan depusă, se mai arată în comunicat.

Printre jaloanele cele mai problematice pentru care Comisia solicită măsuri urgente este Legea privind avertizorul de integritate, care ar fi trebuit să fie gata încă din martie anul trecut. Această lege, care transpune o Directivă Europeană, a fost în repetate rânduri criticată pentru forma adoptată, care nu asigura mai multă protecţie şi nici nu încuraja avertizorii de integritate.

„În următoarele luni România ar trebui să rezolve problemele pe cererea de plată numărul 2, să închidă jaloanele întârziate pentru a depune cât mai repede cererea de plată numărul 3, să facă un plan şi să îl negocieze cu Comisia pentru programul RePowerEu, care se adaugă PNRR, şi să lanseze primele apeluri din Programele Operaţionale aferente fondurilor europene clasice pentru 2021 - 2027. Toate acestea în paralel cu îndeplinirea jaloanelor la zi din PNRR. Acest blocaj pune în real pericol investiţii de care România are nevoie pentru a se moderniza: construcţia de spitale, şcoli, autostrăzi, împăduriri”, a explicat şi Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7224 secunde