Ziua Națională, sărbătorită cu onoruri militare, în Piața Republicii din Mangalia

276
Ziua Națională, sărbătorită cu onoruri militare, în Piața Republicii din Mangalia - x-mangalia-organizeaza-1701350369.jpg

Articole de la același autor

Primăria și Garnizoana Mangalia organizează, vineri, 1 decembrie, o serie de manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României. Cu acest prilej, autoritățile locale invită toți cetățenii orașului să ia parte la evenimentul care va fi organizat, în Piața Republicii din localitate, începând cu orele 10.00. Manifestările dedicate Zilei Naționale vor cuprinde activități cu caracter solemn, respectiv intonarea Imnului României de către Corul de Copii „Callatis”, dirijat de prof. dr. Traian Broască, premiat cu medalia de aur și medalia de argint la Festivalul Coral Internațional „Adriatic Pearl Dubrovnik Croația 2023”, precum și o ceremonie militară şi religioasă. De asemenea, pe parcursul festivităților se vor depune coroane şi jerbe de flori din partea oficialităţilor şi a cetăţenilor oraşului, vor fi susținute alocuțiuni și va avea loc o paradă militară a Detaşamentului de Onoare al Garnizoanei. După ceremonialul militar, toți cei prezenți sunt așteptați să servească o porție din tradiționala fasole cu cârnați, oferită cu ocazia Zilei tuturor românilor. Ca în fiecare an, în așteptarea Crăciunului, orașul va fi decorat cu iluminat ornamental și brazi împodobiți, iar pe platoul din fața Casei de Cultură vor fi amenajate un patinoar și un târg specific de sărbători. Pe parcursul lunii decembrie, la Casa de Cultură din Mangalia, vor avea loc mai multe evenimente dedicate copiilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4427 secunde