Beţi, fără permis, implicaţi în accidente. Şoferi traşi pe dreapta şi sancţionaţi de poliţişti

426
Beţi, fără permis, implicaţi în accidente. Şoferi traşi pe dreapta şi sancţionaţi de poliţişti - x-beti-fara-permis-soferi-1701351656.jpg

Articole de la același autor

Alcoolul şi drogurile la volan sunt un fenomen tot mai des întâlnit. Aproape că nu există zi în care oamenii legii să nu depisteze în trafic şoferi care sunt un real pericol public prin prisma consumului de alcool sau substanţe interzise.
 

Spre exemplu, la data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 02.40, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu – Postul de Poliție Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 56 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 2A, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.


În aceeaşi zi, în jurul orei 00.10, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu – Postul de Poliție Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 22 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 2A. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
 

Aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Şi băut, şi fără permis

Un alt caz cu care s-au confruntat oamenii legii este cel al unui bărbat care s-a urcat la volan şi băut, şi fără permis. „La data de 30 noiembrie a.c., în jurul orei 03.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Aurel Vlaicu, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru perioada în curs”, spun oamenii legii.

Accident rutier, şoferul băuse

La data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 20.20, polițiști din cadrul Poliției

Municipiului Medgidia – Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Independenței s-a produs un accident rutier, respective o tamponare.


Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 45 de ani, ar fi condus un autoturism și ar fi lovit un vehicul parcat. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În toate cauzele prezentate anterior a fost întocmit dosar de cercetare penală.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4385 secunde