Pe caniculă

Angajatorii trebuie să reducă programul de lucru și să asigure cel puțin doi litri de apă pentru fiecare angajat

3602
Angajatorii trebuie să reducă programul de lucru și să asigure cel puțin doi litri de apă pentru fiecare angajat - 2dfa35ad039cf5a43902276bfc79de63.jpg
Mai multe persoane din cele care au decedat din cauza caniculei din ultimele zile erau la locul de muncă, în miezul zilei, în aer liber. Acestea își desfășurau programul normal de lucru când au fost doborâte de căldură și, cel mai probabil, de lipsa de hidratare.
Ministerul Sănătății atrage atenția tuturor agenților economici că trebuie să își readapteze programul de lucru în zilele cu temperaturi ridicate, astfel încât să protejeze sănătatea angajaților. Sectoarele de activitate economică vizate sunt cele în care salariații lucrează în aer liber, precum construcții, agricultură, activități portuare, lucrări drumuri și poduri sau acolo unde este vorba despre aglomerări ori spații închise așa cum este cazul industriei textile sau al industriei metalurgice, brutării etc.
"Pentru protecția persoanelor încadrate în muncă și ameliorarea condițiilor de muncă, este recomandat ca angajatorii să reducă intensitatea și ritmul activității fizice în zilele cu temperaturi înalte. De asemenea, este bine să asigure ventilația la locurile de muncă și să se permită alternarea efortului dinamic cu cel static, precum și a perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite", se precizează într-un comunicat al Biroului de Presă din cadrul Ministerului Sănătății.
De asemenea, pentru menținerea stării de sănătate a salariaților, angajatorul are obligația de a asigura apă, câte doi până la patru litri de persoană pe schimb, și de a asigura echipamentul individual de protecție și dușuri.
Angajatorii care nu pot asigura aceste condiții au obligația ca, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor, să aplice măsuri vizând reducerea duratei zilei de lucru, eșalonarea pe două perioade a zilei de lucru și, în cazuri speciale, întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuității activității în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale.
Reducerea, eșalonarea duratei de lucru sau întreruperea colectivă a lucrului se stabilește dacă temperaturile extreme se mențin pe o perioadă de cel puțin două zile consecutiv.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 10 August 2010
Stire din Social : Uciși de caniculă
Pagina a fost generata in 0.4915 secunde