Astmul bronșic, o boală cu risc ridicat vara

1041

Articole recomandate

Sezonul estival creează astmaticilor mari dificultăți. Dacă aceștia duc o viață liniștită și sunt feriți de crize în sezonul rece, primăvara și vara trebuie să fie atenți și preventivi, fiindcă riscul de a contracta o criză crește simțitor, în principal din cauza concentrației foarte mari de polen din aer. 


Dr. Elena Danteș, specialist pneumolog, îi sfătuiește pe pacienți să se ferească de zonele cu multă vegetație și să nu uite sub nicio formă medicamentul inhalator acasă, deoarece, precizează aceasta, "dacă pacien-tul nu are cu sine tratamentul, primul ajutor îi poate fi acordat doar la o unitate sanitară". 


Ce este astmul bronșic 
"Astmul bronșic se traduce ca fiind o boală cronică, ereditară, caracterizată de crize respiratorii, pacientul prezentând tuse seacă, respirație șuierătoare, greutate în respirație, precum și senzația de contracție a toracelui", menționează dr. Elena Danteș. Crizele pot apărea ca urmare a expunerii la diferiți alergeni, precum praful, polenul, substanțele volatile, mucegaiul, sau în urma unor infecții respiratorii, efortului fizic, emoțiilor puternice, precum și a expunerii îndelungate la fumul de țigară. Ca boală cronică, astmul necesită tratament pe perioada întregii vieți, chiar dacă simptomele dispar; odată ce boala s-a instalat, aceasta rămâne, iar crizele pot apărea oricând. Afecțiunile astmatice pot fi detectate încă din copilărie, dar un diagnostic clar poate fi dat numai după ce pacientul a ajuns la vârsta de 5 ani. Dacă boala nu s-a manifestat în copilărie, nu este exclus ca aceasta să se manifeste la maturitate. Deși șansele sunt mici, astmul poate apărea și în urma unei infecții respiratorii. 


Cum ne păzim de crize 
Dr. Elena Danteș sfătuiește astmaticii să evite activitățile în aer liber și să nu consume sub nicio formă băuturi sau alimente la care prezintă alergii. Aceasta insistă asupra ideii că posibilitatea unei crize poate fi diminuată dacă pacientul păstrează o relație strânsă de comunicare cu medicul care i-a prescris tratamentul. Pacientul trebuie instruit în vederea neîntreruperii tratamentului indiferent de numărul crizelor sau durata acestora, deoarece întreruperea tratamentului poate crea serioase complicații. Pneumologul sfătuiește astmaticii să nu țină în locuință animale sau acvarii, să nu doarmă pe perne din puf și să renunțe pe cât posibil la covoare. Aceasta precizează că afecțiunile astmatice pot dispărea dacă tratamentul este urmat întocmai de către pacient. 
Ana LUPU


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 07 Martie 2014
Stire din Sănătate : Astmul  poate fi controlat!
Miercuri, 08 Ianuarie 2014
Stire din Sănătate : Sforăitul, între disconfort și boală
Joi, 13 Februarie 2014
Stire din Cetățenești : Astmul. Poate fi vindecat?
Pagina a fost generata in 0.3936 secunde