Fiica lui Mihai Stoica, mărturisiri emoţionante despre lupta cu cancerul, la o vârstă atât de fragedă

431
Fiica lui Mihai Stoica, mărturisiri emoţionante despre lupta cu cancerul, la o vârstă atât de fragedă - teodora-1711447198.jpg

Articole de la același autor

Teodora Stoica a făcut mărturisiri emoţionante despre lupta cu cancerul în emisiunea „Sinteza Zilei”, moderată de Mihai Gâdea.



Fiica lui Mihai Stoica pune vindecarea de cancer pe seama credinţei în Dumnezeu. Ea a dezvăluit că s-a apropiat de Dumnezeu după ce a primit diagnosticul teribil de cancer cu metastaze, scrie as.ro

„Până să se întâmple chestia asta nu credeam în Dumnezeu. În cele 6 luni, cât am fost la pământ, L-am găsit pe Dumnezeu. Asta a fost apropierea de Dumnezeu. Am simţit că am cu cine să vorbesc, pentru că nu vorbeam cu cei din jur. Şi atunci vorbeam cu El! Mă confruntam cu depresia. Nu mai aveam putere să mă ridic din pat. Atunci am conştientizat importanţa sportului. La 24 de ani am primit diagnosticul de cancer cu metastaze. Cred că am avut, mulţumită lui Dumnezeu, mult noroc de oamenii din jur. De domnii doctori. Mi-am schimbat viaţa complet. De la o fată care nu era mulţumită cu locul în care e, mi-am dat seama că nu e despre asta. Că trebuie să fiu mulţumită de unde sunt şi să mă bucur de prezent. Am eliminat tot din dietă, tot ce ştiam eu. Eram vegetariană, dar cu toate astea am ajuns să fac cancer. Dacă eşti vegetarian nu înseamnă că nu poţi să faci cancer. Acum mănânc totul din sursele mele, nimic procesat şi cât mai puţin la restaurant, ca să pot controla ce mănânc.

"Cred că a fost o curăţare pe toate planurile. Atât dieta, cât şi oamenii"

(n.r.: despre refacerea relaţiei cu tatăl ei, Mihai Stoica) "A fost o reevaluare şi din partea lui, nu numai din partea mea. Amândoi ne-am schimbat tonul, ne spunem frumos dacă există ceva. Nu mai există ţipat. Relaţia noastră s-a reparat total.

(n.r: mesajul pentru alte persoane diagnosticate cu cancer) Cel mai important este că atât timp cât te rogi, o simţi (n.r.: că poţi trece peste această boală), te poţi vindeca. Cred că la mine a fost un cumul de factori, dar cel mai important a fost apropierea de Dumnezeu. Dacă te apropii de Dumnezeu, se poate.

Înainte nu mă rugam deloc şi nu mergeam la biserică. Nu citeam Biblia. Ştiam că există (n.r: Dumnezeu), dar nu îi înţelegeam pe oamenii care merg la Dumnezeu. Nu erau cool.

A spus şi un doctor că a fost o minune că a funcţionat tratamentul.

Nu aş da înapoi (n.r.: ce s-a întâmplat), pentru că am ajuns pe drumul cel bun. Nu eram o persoană pozitivă, acum mă bucur de orice.

(n.r.: despre Kate Middleton, care a anunţat că are cancer) Mă gândesc că trebuie să fie foarte greu să fii în postura ei. Abia a aflat şi a trebuit să iasă public să vorbească despre asta. Are trei copii”, a declarat Teodora Stoica în emisiunea „Sinteza Zilei” de la Antena 3 CNN.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4705 secunde