Căpățână închide ușa-n nas Spitalului Cernavodă

2087
Medicii Spitalului Orășenesc Cernavodă se opun intenției Ministerului Sănătății de a transforma unitatea sanitară într-un cămin de bătrâni. Ar prefera, în schimb, după cum ne-a declarat dr. Andrei Andrei, managerul spitalului, ca unitatea să devină secție exterioară a Spitalului Județean Constanța.
În schimb, dr. Dan Căpățână, managerul celei mai mari unități spitalicești din județ, nu este de acord cu această idee.
"Cred că mai indicat ar fi să fie secție exterioară a Spitalului Medgidia. La cuantumul serviciilor medicale care se desfășoară acolo, nu știu dacă ar rămâne două secții. O anumită rațiune are și Ministerul Sănătății pentru a vrea să închidă spitalul", a afirmat medicul. El a adăugat: "Consider că un centru de permanență și o stație de ambulanță ar rezolva problema îngrijirilor medicale în Cernavodă. O unitate sanitară trebuie să existe, nu se poate să rămână doar cabinetele de medicină primară".
Pe de altă parte, dr. Căpățână a susținut că argumentul că Spitalul Orășenesc Cernavodă trebuie menținut pentru că deservește Centrala Nuclearelectrică nu este valabil. "Centrala are spațiul și oamenii specializați. Spitalul este doar un obiec-tiv civil. Dacă luați un medic sau o asistentă și îi puneți să îmbrace un echipament de protecție, habar nu au", a afirmat medicul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 01 Februarie 2011
Stire din Politică-Administrație : Port turistic la Cernavodă
Pagina a fost generata in 0.4556 secunde