Consultații și analize gratuite pentru bolnavii constănțeni

316
1
Consultații  și analize gratuite  pentru bolnavii constănțeni - consultatiisianalizegratuite-1417617175.jpg

Articole de la același autor

Constănțenii care au nevoie de o consultație medicală se pot adresa Centrului Medical Multidisciplinar Non-Stop Flora, unde vor găsi specialiști pentru neurologie, reumatologie, cardiologie, medicină internă, gastroenterologie, obstetrică-ginecologie, ORL, ortopedie, oncologie, endocrinologie.

În cadrul unității, pacienții beneficiază de consultații, spitalizare de zi, analize medicale și investigații de specialitate, toate în baza biletului de trimitere de la medicul de familie, având în vedere că centrul are contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.

În cazul specialităților neurologie, reumatologie, cardiologie și medicină internă, bolnavii beneficiază de gratuitate dacă se prezintă cu biletul de trimitere emis de medicul de familie - pe care, bineînțeles, să fie menționat faptul că actul a fost eliberat pentru consultație și specialitatea respectivă! Pe lângă consultație, pacienții beneficiază de gratuitate și în efectuarea unei ecografii, a unui EKG, a analizelor medicale și a tratamentului la fața locului, dacă este cazul.

Mai multe informații puteți obține la numerele de telefon 0744/URGENT, 0744/874.368, 0754/227.060, 0374/911.000 sau pe pagina web www.urgente-medicale.ro. 

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
23 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Marţi, 04 Noiembrie 2014
Stire din Sănătate : Care sunt cauzele sângerărilor nazale
Pagina a fost generata in 1.8611 secunde