Cum să ne curățăm organismul după sărbătorile pascale

1332
1
Cum să ne curățăm organismul după sărbătorile pascale - detox-1334593842.jpg

După cel mai lung post al anului, excesul de ouă roșii, carne de miel, drob, alcool, cozonaci și prăjituri ne poate da peste cap sistemul digestiv. Specialiștii ne sfătuiesc să ținem o mică dietă după sărbătorile pascale, pentru a evita problemele.

În perioada sărbătorilor aproape nimeni nu mai ține cont de câtă băutură sau mâncare se consumă, cu toate acestea, medicii spun că preparatele grase și alcoolul ne încarcă organismul de toxine și ne pot afecta sănătatea. "Trebuie să avem o oarecare restricție în privința alimentelor și a băuturilor alcoolice consumate zilele acestea pentru că excesul acestora poate duce, printre altele, la salturi tensionale, variații ale nivelului de colesterol în sânge, tulburări ale metabolismului, respectiv dezechilibrări ale diabetului la cei cu predispoziție", explică dr. Belgin Salim, medic cardiolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Din acest motiv este necesară o purificare a trupului printr-o cură de fructe și legume crude, ceaiuri, sucuri naturale și mișcare în aer liber. Cu această ocazie puteți preveni și problemele tranzitului intestinal lent sau acumularea nedorită a kilogramelor în plus.

Semne că aveți nevoie de o detoxifiere
Dacă vă simțiți obosit aproape în permanență, nu vă puteți concentra, aveți probleme de memorare, crampe, balonări, migrene, tulburări de somn sau o stare de irascibilitate, organismul încearcă să vă transmită că a acumulat prea multe toxine. Alte semne ar fi imunitatea scăzută, creșterea în greutate, iritațiile inexplicabile ale pielii, transpirația abundentă și urât mirositoare și nevoie stringentă de a mânca dulciuri.
Toate aceste semnale trebuie să ne îndrume către o alimentație mai sănătoasă, fără coloranți, conservanți sau alți aditivi, bogată în cereale, fructe, legume și infuzii din plante detoxifiante.

Ceaiuri recomandate pentru purificarea corpului
Un prim pas în procesul de detoxifiere a organismului după festinul de Paște ar fi înlocuirea alimentelor grase, a fripturilor și a cozonacilor, cu ceaiuri specifice. Acestea nu sunt bune doar pentru curățarea de toxine, ci și pentru calmarea afecțiunilor pielii, pentru problemele rinichilor, ficatului și pentru ameliorarea afecțiunilor digestive în urma excesului de alimente. Printre cele mai eficiente ceaiuri cu rol detoxifiant se numără ceaiul verde, ceaiul de mușețel sau cel de soc.
Ceaiul verde este bogat în antioxidanți, îmbunătățește sistemul imunitar și previne apariția accidentelor cardiovasculare, iar ceaiul de mușețel are efecte benefice la nivel intestinal, calmează insomniile și durerile de cap. Ceaiul de soc este indicat în curele de detoxifiere deoarece elimină toxinele, contribuie la scăderea în greutate și îmbunătățește starea generală a organismului.

Ce legume trebuie să mâncăm
Totodată, pentru o curățare eficientă a corpului, nutriționiștii ne sfătuiesc să mâncăm legumele în stare naturală și să evităm pe cât posibil gătirea acestora. "Ar fi indicat să consumăm legumele proaspete, nepreparate termic, pentru a nu-și pierde din compușii esențiali. Cele mai bune sunt urzicile, ștevia, loboda, sfecla roșie, țelina, varza albă sau roșie, conopida, păstârnacul, rădăcina de pătrunjel, cartofii și alte legume bogate în antioxidanți care luptă împotriva radicalilor liberi", aflăm de la dr. Mihail Cleianu, medic nutriționist. Mai mult, specialistul spune că ne putem curăța ficatul cu semințe de in, de floarea soarelui, de susan, sau cu usturoi, ulei de cânepă și propolis.

Cât mai multe plimbări în aer liber
O altă modalitate de a vă recăpăta energia după mesele copioase de sărbători este să mergeți mult pe jos și să faceți mișcare în aer liber. Dr. Mihail Cleianu spune că cel puțin jumătate de oră de mișcare fizică pe zi este esențială pentru a ne reîncărca bateriile.
"Este important ca activitățile fizice să se desfășoare în aer liber. Sunt indicate plimbările relaxate, alergările ușoare și în general sporturile care nu necesită depunerea efortului în exces", precizează specialistul în nutriție.



Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
2 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Luni, 05 Martie 2012
Stire din Sănătate : Ce îi îngrașă pe copii
Pagina a fost generata in 0.8102 secunde