De vorbă cu medicul. Când devine îngrijorătoare febra la copii

564
De vorbă cu medicul. Când devine îngrijorătoare febra la copii - fond-febrajpg-2-1678112542.jpg

Articole de la același autor

Temperatura corporală a unui copil este, în condiții normale, de 36-37 grade măsurată axilar și 36,5-37,5 de grade măsurată rectal. Dacă s-au depășit aceste valori cu un grad, atunci înseamnă că cel mic are febră. De ce apare febra la copii? În general, susțin medicii, aceasta apare ca urmare a existenței unei infecții pe care organismul celui mic încearcă să o elimine.

Atenție, însă! Febra în sine nu este o boală, ci doar un semn sau simptom al unei alte probleme de sănătate. Principalele cauze care pot duce la apariția febrei sunt: o infecție, de cele mai multe ori, respiratorie, dar nu neapărat, o amigdalită, o bronșită sau faringită și nu numai. Uneori, ea poate fi declanșată de o îmbrăcăminte prea groasă, mai ales în rândul copiilor mici, asta în cazul în care poartă prea multe haine sau sunt expuși unui mediu foarte cald. Acest lucru apare pe fondul unui sistem insuficient dezvoltat pentru a-și regla temperatura corpului. Potrivit dr. Florina Esanu, dacă l-ați dezbrăcat de hainele groase, iar febra persistă, este bine să mergeți cu copilul la medic. De asemenea, mai există situații când, după un vaccin, copiii mici și bebelușii pot avea febră de la câteva ore la 1-2 zile după administrarea serului respectiv.

Alteori, și apariția dinților poate duce la creșterea temperaturii corporale, însă nu cu mult. Nu uitați nici de insolație, vara, când expunerea la soare la orele prânzului poate afecta mai ales copiii, iar primul simptom este apariția febrei.

„În general, dacă cel mic are poftă de mâncare, se joacă și are o culoare normală a pielii, este posibil ca febra să fie trecătoare. Deci, nu vă speriaţi! Uneori, febra poate apărea brusc sau treptat și este, de regulă, însoțită și de alte simptome precum: iritabilitate, letargie, frisoane, stări de somnolență, lipsa poftei de mâncare. Unii copii au convulsii, transpiră abundent, au dureri de cap, mâncărimi sau sângerări ale pielii, dureri musculare, greață și vărsături”, a subliniat medicul.

Nu ştiţi cum se măsoară corect temperatura copilului? În cazul copiilor, temperatura poate fi măsurată prin următoarele metode: intrarectal - termometrul este introdus ușor în rect pentru a lua temperatura. Această metodă este considerată cea mai precisă în cazul copiilor mici și al bebelușilor. Măsurarea temperaturii corporale se mai poate face și la nivelul axilei - termometrul este plasat la subraț, iar brațul trebuie apropiat de corp pentru a măsura temperatura. O altă posibilitate este pe cale orală - termometrul trebuie pus sub limbă, iar gura trebuie închisă până când este luată temperatura. Metoda se aplică, în special, în rândul copiilor de peste cinci ani. Totodată, se poate lua auricular (la nivelul urechii). Metoda este recomandată mai ales copiilor de peste doi ani. În funcție de gravitate, febra se clasifică în: subfebră - atunci când temperatura este cuprinsă între 37,5 și 38,5 grade Celsius;

febră ușoară - atunci când temperatura este cuprinsă între 38,5 și 38,8 grade Celsius; febră moderată - atunci când temperatura este cuprinsă între 38,9 și 39,4 grade Celsius; febră mare - atunci când temperatura depășește 39,4 grade Celsius.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2872 secunde