O circulaţie sanguină deficitară vă afectează puternic sănătatea

225
O circulaţie sanguină deficitară vă afectează puternic sănătatea - fondcirculatie2-1666270351.jpg

Articole de la același autor

De cele mai multe ori, oboseala excesivă este consecinţa suprasolicitării fizice sau a unui sistem imunitar slăbit. Sunt situații, însă, în care această problemă poate fi asociată şi unei circulaţii sanguine deficitare. De fapt, la ora actuală, un segment foarte mare al populaţiei se confruntă cu o circulaţie sanguină deficitară, iar cele mai vizate sunt persoanele cu vârsta de peste 60 de ani.

Nu știți care sunt principalele simptome ale circulaţiei sanguine deficitare? Potrivit dr. Cristina Batog, zilnic, peste cinci litri de sânge trebuie transportați prin organism. De fapt, acest lichid vital permite transportul nutrienţilor, al hormonilor şi al tuturor celorlalte componente necesare pentru întreţinerea vieţii. Astfel, se poate spune că sistemul circulator este esenţial pentru ca organismul uman să funcţioneze la parametri optimi. Din acest motiv, este important să faceți anumite schimbări, deoarece problemele circulatorii nu afectează doar persoanele în vârstă.
 

Cu toate că problemele circulatorii pot fi greu de depistat, simptomele acestora sunt deseori foarte intense. Ca urmare, o circulaţie sanguină deficitară poate cauza infarct miocardic, cheaguri de sânge, varice şi chiar accidente vasculare cerebrale. Drept consecință, ca să vă menţineți sănătos, trebuie să vă îmbunătăţiți stilul de viaţă şi să reţineți care sunt principalele semnale de alarmă provocate de problemele circulatorii.
 

Petele, schimbările culorii pielii şi uscarea sa pot indica o circulaţie proastă. Unul dintre primele simptome ale circulaţiei sanguine deficitare sunt și petele roşii sau mov ce pot apărea pe picioare. Deşi iniţial sunt nişte imperfecţiuni mici, în cele din urmă aceste pete se pot transforma în veritabile ulceraţii. Totodată, în momentul în care aveți o circulaţie sanguină deficitară, sângele bogat în oxigen şi nutrienţi ajunge cel mai greu la extremităţi. Nefiind aprovizionat cu suficient sânge, organismul încearcă să rezolve problema prin intermediul retenţiei de apă. Pe scurt, se formează edeme. „De asemenea, căderea părului şi unghiile casante pot fi cauzate de o dietă deficitară sau de stres. Multe persoane trec cu vederea o altă cauză posibilă a acestui simptom: o aprovizionare insuficientă cu nutrienţi prin intermediul sângelui. În plus, părul fragil şi uscat ce începe să cadă poate avea drept cauză o circulaţie proastă a sângelui. La fel şi digestia lentă, însoţită de gaze, reflux de acid şi chiar constipaţie pot fi simptome ale unei circulaţii sanguine deficitare”, a explicat medicul.
 

Specialistul a adăugat că şi răcelile şi infecţiile frecvente pot fi cauzate, uneori, de o circulaţie sanguină deficitară. Atunci când circulaţia sângelui încetineşte, organismul nu mai este capabil să detecteze şi să elimine agenţii patogeni. Urmarea este cât se poate de clară: vă îmbolnăviţi mult mai repede şi mai uşor decât cei din jurul vostru. Aceste simptome sunt cauzate de dezechilibrele din organism şi de anticorpii lenţi ce nu reuşesc să vă mai apere în mod corespunzător. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1628 secunde