X

Rafila: 35 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID au fost furnizate României dintre cele 80 de milioane comandate

1519
Rafila: 35 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID au fost furnizate României dintre cele 80 de milioane comandate - rafila-1700908295.jpg

Articole de la același autor

Un număr de 35 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost furnizate României, dintre cele circa 80 de milioane comandate, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, scrie Agerpres.

"Dintre cele 35 de milioane, circa 10 milioane sunt vaccinuri care au fost distruse sau urmează să fie distruse, pentru că au expirat. Mai există încă în unităţile sanitare două milioane de doze care sunt în termen de valabilitate, iar această cantitate se va completa cu încă 1,2 milioane de doze cu vaccinul în formula actuală, ştiţi bine că vaccinul se actualizează periodic. Este vorba despre o cantitate de vaccin pentru care se plătiseră în avans banii încă din anul 2021 şi în felul ăsta se stinge contractul cu unul dintre producători. Peste 20 de milioane de doze s-au folosit, cu precizarea că, fiind vorba, cel puţin în trecut, de flacoane multidoză, o parte dintre doze erau administrate şi o parte nu se puteau administra, pentru că durata de păstrare după deschidere a flaconului era limitată", a spus Alexandru Rafila, sâmbătă, într-o declaraţie de presă, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, cheltuielile de distrugere nu sunt foarte mari. "Probabil că sunt de ordinul sutelor de mii de euro pentru aceste 10 milioane de doze, nu ştiu să vă spun cu exactitate. Oricum, România a plătit în total pentru aceste vaccinuri, pe care le-a primit, 2,5 miliarde de lei. (...) Există încă contractate foarte multe vaccinuri, pe care noi nu le-am mai solicitat. Am avut discuţii separate cu fiecare dintre producători, încercând să găsim soluţii amiabile. Cu unul dintre ei am reuşit să încheiem acest lucru, în sensul că nu ne va mai furniza dozele contractate. Rămânem în continuare cu ceilalţi in discuţii să găsim o soluţie, pentru că (...) suma, vă daţi seama, pentru aproximativ încă 45 de milioane de doze de vaccin este mare", a punctat Alexandru Rafila.

El a precizat că acestea nu au fost plătite şi a explicat că, periodic, exista o notificare din partea Comisiei Europene, în urma căreia un stat trebuia să opteze în termen de cinci zile dacă vrea tranşa respectivă de vaccin sau nu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2384 secunde