Rețete naturale care vă mențin tenul într-o formă de invidiat

114
Rețete naturale care vă mențin tenul într-o formă de invidiat - retete-1662733303.jpg

Articole de la același autor

Vreți să fiți frumoasă în fiecare zi, să aveți un ten frumos, luminos, fără coșuri sau pete? Specialiștii spun că, pentru a vă menține fața hidratată, frumoasă și fină, nu trebuie să ezitați să încercați câteva rețete naturale. De exemplu, măștile cu morcovi și iaurt aplicate pe piele constituie un remediu util pentru a trata diferite probleme precum acneea. Acest ingredient conține vitamina A, care este benefică împotriva dermatitei. Apoi, vitamina C vă poate ajuta să aveți un look sănătos, iar antioxidanții morcovilor ajută la prevenirea îmbătrânirii premature. Următoarea rețetă de mască facială este recomandată persoanelor cu tenul gras. Amestecați zeama unei lămâi cu sucul unei portocale. Într-un blender, procesați un morcov și o jumătate de cană de iaurt. Aplicați masca, lăsați-o să acționeze 10-15 minute, apoi îndepărtați-o cu apă caldă. La rândul lor, migdalele au un conținut ridicat de acizi grași și antioxidanți, cum ar fi vitamina E. 


Din acest motiv, ele pot hrăni și hidrata pielea. Aveți nevoie de câteva migdale crude (fără sare), pe care să le zdrobiți într-un mojar cu pistil. Amestecați-le cu o lingură de iaurt și masați-vă fața cu masca rezultată. Spălați-vă cu apă caldă, apoi aplicați o cremă hidratantă obișnuită. Dacă punctele negre, acneea și coșurile vă cauzează probleme, puteți încerca exfolierea, care este foarte importantă, deoarece îndepărtează celulele moarte și ajută pielea să fie mai fină și strălucitoare. Și mierea are proprietăți exfoliante excelente. În plus, nu are un efect agresiv asupra pielii și ajută la îndepărtarea celulelor moarte și la hidratare


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6953 secunde