Schimbaţi des prosoapele de bucătărie! Pot fi, uneori, o sursă de bacterii

163
1 min citire
Schimbaţi des prosoapele de bucătărie!  Pot fi, uneori, o sursă de bacterii - prosoape-1741944251.jpg
Dacă nu aveţi grijă, prosopul de bucătărie ar putea fi un mijloc de înmulțire și de răspândire a bacteriilor, așa că ar trebui să îl spălaţi de fiecare dată după ce gătiţi, mai ales dacă preparaţi carne, atrag atenția specialiștii. În urma unui studiu, oamenii de știință au ajuns la concluzia că numărul de bacterii de la nivelul prosoapelor de bucătărie diferă în funcție de numărul de membri ai familiei, de tipul de dietă adoptată, precum și în funcție de prosopul folosit (materialul acestuia).
Pe de o parte, stafilococul auriu este o bacterie care se regăsește la nivelul pielii, nasului și gâtului. Acesta a fost descoperit mai degrabă în familiile cu mai mulți copii. Pe de altă parte, E. coli, care face parte din familia bacteriilor coliforme, se regăsește mai des pe prosoapele celor care gătesc și mănâncă preparate pe bază de carne. Potrivit medicilor, un alt lucru important de reținut este că s-au găsit mai multe culturi bacteriene pe prosoapele care erau folosite în mai multe feluri - pentru ștergerea ustensilelor de bucătărie, pentru uscarea mâinilor sau ștergerea suprafețelor. Practic, prosoapele umede reprezintă un mediu mai prietenos pentru bacterii, în comparație cu cele uscate. Alți cercetători au descoperit că salmonella, bacteriile întâlnite în mod obișnuit în carnea crudă și produsele de pasăre, se înmulțesc pe prosoapele de bucătărie depozitate peste noapte, chiar și după ce au fost spălate și clătite în chiuvetă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0665 secunde