Sfatul psihologului: "Moartea nu este o pedeapsă!"

Teama de moarte este cea mai mare frică a oamenilor, iar trecerea în neființă a unei persoane dragi poate fi o grea încercare pentru fiecare. Psihologul constănțean Elena Ranga îi sfătuiește pe constănțeni să privească moartea ca pe o transformare inevitabilă. 

"Când ești în situația de a pierde pe cineva drag, totul se schimbă. Dintr-o dată tot ce știam, tot ce aveam, sensul, drumul pe care îl urmam și de care eram atât de siguri, totul este pus sub semnul întrebării, totul dispare. Iar în urmă rămâne un imens gol. O mare durere și nesiguranță îi iau locul. Amintiri, dorințe, așteptări, nevoi, parcă toate dispar deodată și rămâne doar durerea neîndeplinirii lor. Furia și neputința de a păstra tot ce era frumos, de a păstra siguranța și sensul, frica de a merge mai departe. Ne trezim cu un gol ca și cum mâine ar fi prea departe și nu ne-ar mai aparține. Îndurerați și furioși că pierdem, că ni se ia, că suntem aban-donați, rămânem cumva captivi fricii", explică psihologul. 

"Moartea este cea care nu ne dă de ales, suntem umili și total neputincioși în fața ei, iar ea nu iartă. Mai devreme sau mai târziu, brusc sau așteptată, ea e acolo. Trăim cu ea de când ne naștem și într-un fel sau altul ne conduce viața. Oricât de frică ne-ar fi de ea, oricât de «cuminți», ea tot apare", a subliniat specialistul Elena Ranga. 

Moartea nu este un scop sau un drum către care mergem în fiecare zi, ci este un sens spre evoluție, un prag către o altă "viață", a adăugat psiholul. "Eu personal nu cred în Rai sau în Iad, deși cred în Dumnezeu, însă nu cred că moartea este un sfârșit de drum, ci doar un moment de transformare, la fel cum omida încetează să mai existe și se naște fluturele", a mai precizat aceasta.

"Și, foarte important, moartea nu este o pedeapsă! Este o readucere în prim plan a esenței vieții. Cel care moare se eliberează, iar cei care rămân îi dau un sens atât vieții, cât și morții lui. Moartea este o modalitate dură a vieții de a te face, într-un mod paradoxal, să mergi înainte. Când îți moare cineva drag ești copleșit de durere, de amintiri, de nesiguranța viitorului: «ce fac de acum încolo?». Oscilezi între amintiri, dorințe și cruda realitate. Însă oamenii importanți pentru noi trăiesc în sufletele noastre de când îi cunoaștem și rămân acolo chiar și după ce mor. Ei sunt vii în sufletele și mintea noastră atât timp cât noi îi păstrăm acolo. Ei au fost în viața noastră într-un anume fel care ne-a conturat și ne-a dat sens, sunt parte din ceea ce suntem noi acum, iar moartea lor ne învață o lecție importantă: că atunci când iubești cu adevărat pe cineva îl poți simți cu tine, îl poți păstra în sufletul tău, chiar dacă vă desparte timp și spațiu și mai mult decât atât, îi dai libertate să își urmeze propriul drum", a concluzionat psihologul Elena Ranga.