Studiu. Dieta mediteraneană chiar funcționează!

316
Studiu. Dieta mediteraneană chiar funcționează! - dietamediteraneana1-1361882435.jpg
Unul dintre studiile-test cele mai îndelungate și mai riguroase sub aspect științific care au avut ca obiect dieta mediteraneană indică faptul că aceasta poate scădea posibilitatea apariției de probleme cardiace, și îndeosebi atacuri de cord, la persoanele în vârstă foarte expuse la acest risc.


La acest studiu, care s-a desfășurat în Spania pe o perioadă de cinci ani, au participat 7500 de persoane. Dintre acestea, cele care au mâncat în stil mediteranean - cu cantități mari de ulei de măsline sau nuci - au prezentat un risc cu 30% mai mic de a suferi probleme cardiovasculare majore, comparativ cu cei care au urmat un regim sărac în grăsimi. 


Dieta mediteraneană constă în multe fructe, pește, pui, leguminoase, suc de roșii, salate, vin, și alimente coapte și produse de patiserie în cantități mici. Se spune de multă vreme că acest regim este unul sănătos pentru sistemul cardiovascular, dar mai mult pe baza unor studii de observație, care nu au putut demonstra acest lucru. Noul studiu este mai bine fundamentat, întrucât participanților li s-a impus o anumită dietă pe o perioadă îndelungată de timp și au fost atent monitorizați. Medicii au efectuat periodic teste de laborator pentru a verifica dacă într-adevăr cei care au convenit să urmeze dieta mediteraneană consumă mult ulei de măsline sau nuci, așa cum li se recomandase. 


Majoritatea acestor persoane luau și medicamente împotriva colesterolului și hipertensiunii, iar cercetătorii nu le-au modificat schemele de tratament clasic, a menționat conducătorul studiului, dr. Ramon Estruch, de la Spitalul clinic din Barcelona. Dar, ca prim pas pentru prevenirea problemelor cardiace, 'considerăm că dieta este mai bună decât un medicament', pentru că nu are efecte adverse. 'Dieta funcționează', a insistat acesta. Rezultatele studiului au fost publicate luni și urmează să fie discutate la o conferință dedicată nutriției care are loc săptămâna aceasta la Loma Linda, în California. 


Participanții la studiu nu au primit meniuri rigide sau 'targeturi' de calorii, scăderea în greutate nefiind între obiectivele acestuia. Ei au fost împărțiți în trei grupuri - două dintre acestea au urmat o dietă mediteraneană îmbogățită fie cu patru linguri suplimentare de ulei de măsline extravirgin pe zi, fie cu un pumn de nuci, alune sau migdale, iar al treilea a urmat o dietă low-fat, bazată pe pâine, cartofi, paste, orez, fructe, legume și pește, cu puține alimente coapte, nuci, uleiuri și carne roșie. Doar 7% dintre cei din primele două grupuri au renunțat la participare în primii doi ani și de două ori mai mulți din al treilea. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 14 Februarie 2013
Stire din Sănătate : De ce sunt fructele cele mai bune!
Miercuri, 06 Februarie 2013
Stire din Sănătate : Hamburgeri pe placul nutriționiștilor
Sâmbătă, 16 Februarie 2013
Stire din Cetățenești : Găsește motivația de a slăbi
Luni, 11 Februarie 2013
Stire din Cetățenești : Sfaturi pentru o dietă eficientă
Pagina a fost generata in 0.2697 secunde