17 ani de la înfiinţarea Complexului de Servicii Comunitare „Cristina”

166
17 ani de la înfiinţarea Complexului de Servicii Comunitare „Cristina” - 17anicentru1-1624646503.jpg
Sărbătoare mare, săptămâna aceasta, la Complexul de Servicii Comunitare „Cristina“, care a împlinit 17 ani de activitate. Aşa cum era şi firesc, totul s-a derulat în compania copiilor. Diferenţa este că familia aceasta are mulţi copii speciali care, în ciuda problemelor grave de sănătate de care suferă, sunt mereu veseli. Pentru a le aduce zâmbetul pe buze, personalul care are grijă de ei le-a pregătit o petrecere surpriză, cu multe baloane colorate şi baloane de săpun, un tort imens, confetti, pictură pe faţă şi muzică.

O pinata în formă de steluţă le-a cam dat de furcă celor mici pentu că nu a cedat sub nicio formă loviturilor şi nu le-a eliberat bomboanele din interior. Samir, unul dintre beneficiari, a reuşit până la urmă să elibereze dulciurile, spre bucuria tuturor. Menţionăm că, aici, la Complexul de Servicii Comunitare „Cristina” aparţinând Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa sunt îngrijiţi copiii cu dizabilităţi şi alte probleme de sănătate asociate. În plus, complexul beneficiază şi de un Centru de Zi, unde fac terapie atât micuţii instituţionalizaţi, cât şi cei din comunitate (kinetoterapie, logopedie, hidroterapie etc.).


Cert este că aici este „acasă” pentru copilaşii care au nevoie în permanenţă de îngrijiri speciale. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3312 secunde