Alimentația după naștere: ce alimente sunt interzise

168
Alimentația  după naștere:  ce alimente  sunt interzise - alimentatia-1443805307.jpg

Articole de la același autor

Sarcina și nașterea sunt încercări serioase pentru organismul femeii, de aceea, în perioada de după naștere, organismul ei are nevoie de restabilire și de completare a acelor substanțe care au fost consumate de-a lungul sarcinii și la naștere.

De asemenea, medicii recomandă ca în timpul alăptării să nu fie consumate conserve, mezeluri, fructe de mare, fructe exotice, cafea, cacao, ciocolată sau căpșuni, acestea din urmă având un puternic efect alergen pentru bebeluși.

Până când bebelușul împlinește 6-7 luni și stomacul lui este mai bine dezvoltat, nu este indicat să se consume alimente care pot provoca colici și crampe abdominale.

Copilul, deși nu mai este legat de organismul mamei, continuă să se hrănească cu ceea ce organismul ei produce, adică laptele matern. Elementele care se găsesc în laptele matern sunt produse de celulele glandei mamare.

Tuturor femeilor care alăptează, indiferent de starea de sănătate, nu li se recomandă consumul de alcool și fumatul, acestea fiind extrem de toxice pentru bebeluși. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8135 secunde