Amenzi pe bandă rulantă! Constănţenii, sancţionaţi pentru depozitarea deșeurilor la întâmplare

209
Amenzi pe bandă rulantă! Constănţenii, sancţionaţi pentru depozitarea deșeurilor la întâmplare - xamenzipebanda-1654684463.jpg
Săptămâna trecută, poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală au monitorizat modul în care se respectă legislaţia privind protecţia mediului şi a gestionării deşeurilor de către persoanele fizice şi juridice.


Poliţistii locali au aplicat 209 sancţiuni contravenţionale pentru depozitarea ilegală a deşeurilor menajere pe domeniul public în alte tipuri de recipiente decât containere sau europubele (saci ,cutii, bidoane, etc.), neigienizarea terenurilor proprietate privată, nerespectarea graficului de colectare a deşeurilor sau pentru murdărirea cu diverse materiale ori substanţe a drumului public.
De asemenea, s-au stabilit şi măsuri pentru rezolvarea neconformităţilor constatate.


Cuantumul total al sancţiunilor contravenţionale a fost de 120.300 lei.


Controale pe această tematică vor continua şi în perioada următoare. „Pentru a evita încălcarea normelor legale vă rugăm să fiţi responsabili şi să gestionaţi în mod corespunzator deşeurile.


Cetăţenii sunt rugaţi să semnaleze fapte antisociale care ţin de buna gospodărie şi protecţia mediului la numerele de telefon 0241.484.205 şi 0341/922 sau la adresa de mail [email protected].”, este apelul Primăriei Constanţa.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.182 secunde