Asfaltul turnat peste craterul de pe strada Traian se fisurează (galerie foto)

2173
Asfaltul turnat peste craterul de pe strada Traian se fisurează (galerie foto) - 2e349f1f3fe1033cf5986df811aafa23.jpg
Lucrarea de astupare a craterului apărut pe strada Traian, în dreptul blocurilor A5 și A6, nu este de natură să elimine pericolul surpării malului și implicit prăbușirii străzii. Acest aspect este evidențiat în expertiza tehnică semnată de prof. dr. ing. Iacint Manoliu, directorul Centrului de Inginerie Geotehnică de Construcții București, făcută publică la jumătatea lunii septembrie. La data respectivă, se atrăgea atenția că "situația stabilității malului se agravează continuu în timp și va deveni periculoasă pentru imobilele din apropiere și locatarii din ele". A trecut aproape o lună de când expertul tehnic semnala necesitatea executării unor lucrări de amploare, dar autoritățile nu au luat nicio măsură.
Între timp însă, lucrarea realizată a început să prezinte fisuri, care îi îngrijorează pe locatarii din zonă. Aceste fisuri au fost constatate și de Gigi Chiru, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial în Construcții Constanța, care ne-a declarat că va dispune efectuarea unui control. "La începutul săptămânii viitoare, inspectorii instituției vor face verificări, vom cere explicații proiectantului, constructorului și primăriei. Lucrarea este prost efectuată, nu este normal să apară fisuri atât de repede", ne-a declarat inspectorul-șef.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5246 secunde