Aţi fost sancţionat de ITM? Neplata amenzii poate duce chiar la executare silită

619
Aţi fost sancţionat de ITM? Neplata amenzii poate duce chiar la executare silită - fondamenziitm1eugenbola-1647545767.jpg

Articole de la același autor

Lună de lună, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Constanţa aplică zeci de amenzi angajatorilor pe care îi prind pe picior greşit şi care încalcă legea. Fiecare amendă este dată pentru altceva, pentru lucrători la „negru”, pentru neînregistrarea oamenilor în Revisal, neplata salariilor, neacordarea anumitor drepturi etc. De departe, însă, cele mai costisitoare sunt cele pentru neîncadrarea în câmpul muncii cu forme legale a oamenilor.

Înainte de toate, trebuie precizat că acţiunile de control efectuate de către inspectorii de muncă se pot finaliza atât prin încheierea unui proces-verbal de control, cât şi a unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Acestea din urmă, desigur, dacă au fost identificate fapte care generează răspunderea contravenţională a angajatorului. Totodată, după încheierea proceselor-verbale, patronii au posibilitatea contestării acestora sub aspecte de fond sau de formă, atât privind constatările făcute, cât şi sancţiunile dispuse sau măsurile obligatorii de remediere a deficienţelor constatate.

În caz contrar, angajatorii au obligaţia de a îndeplini măsurile dispuse de inspectorii de muncă, la termenele arătate în procesul-verbal. Până aici, totul clar. ITM constată nişte deficienţe, nereguli şi aplică amenzi şi măsuri de remediere a acestora, dacă este cazul. Deşi sunt prinşi cu musca pe căciulă, unii angajatori refuză să le plătească ori le contestă.

„În principiu, circa 90% dintre amenzile mici ca valoare sunt achitate. Restul, de 10%, unele da, altele nu. Unii dintre ei le contestă, alţii nici nu le contestă, dar nici nu le achită. Aceste persoane trebuie să ştie că, dacă în termen de 15 zile nu le plătesc, situaţia lor este comunicată către Fisc. În unele cazuri, depinde de situaţie, se poate ajunge inclusiv la executarea silită, dar aceasta nu mai este treaba noastră, ci a Fiscului”, ne-a declarat șeful Serviciului Relații de Muncă din cadrul instituției, Adrian Luca.

Precizam în rândurile de mai sus că cele mai mari amenzi sunt date pentru munca la negru. Deşi fenomenul nu mai are aceeaşi amploare ca acum câţiva ani, există în continuare. „Sancţiunea este atât de mare, împovorătoare, că poate duce chiar la o stare de insolvenţă a agentului economic, dacă sunt depistaţi mulţi salariaţi fără forme legale de angajare. Suma pe care acesta este obligat să o plătească este 20.000 de lei de persoană. În prezent, în sectorul construcţiilor, din cauza fluctuaţiei de personal se întâmplă mai des să existe muncitori la negru. Uneori, acest lucru se întâmplă pentru că oamenii se apucă rapid de lucru, iar actele le sunt preluate mai târziu. Bineînţeles, sunt şi situaţii în care, în mod premeditat nu se încheie contractul de muncă. Şi în mediul rural am tot descoperit situaţii fel de fel, când unii angajaţi au lipsit două zile, ei fiind înlocuiţi de un vecin sau o rudă. Din păcate, amenda este la fel pentru toată lumea. Totodată, mai avem sesizări şi în legătură cu sectorul zootehnic, unde am aplicat sancţiuni similare”, a precizat şeful ITM Constanţa, Eugen Bola. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4493 secunde