Cod roșu de inundații. Stare de alertă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență

115
< 1 min citire
Cod roșu de inundații. Stare de alertă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență - inundatii57784800526052001337153-1403268005.jpg
Comanda Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" a dispus creșterea capacității operaționale în orele următoare, din cauza avertizării hidrologice cod roșu de inundații pe mai multe râuri din județul Constanța. Astfel, începând de astăzi, de la ora 13,30, jumătate din personalul operativ al inspectoratului va fi disponibil să răspundă în cel mai scurt timp solicitărilor primite de la populație.
Totodată, la nivelul ISU "Dobrogea", s-a dispus deplasarea a câte un echipaj de intervenție în localitățile vizate de codul roșu, respectiv: Albești, Adamclisi, Ion Corvin, Deleni, Pietreni, Limanu, Mangalia, 23 August, Costinești, Tuzla, Eforie, Agigea, Constanța, Năvodari și Corbu.
Astfel, pompierii militari împreună cu reprezentanții Administrației Bazinale de Apă "Dobrogea-Litoral" (ABADL) aflați în teren și cu membrii Comitetului Local pentru Situații de Urgență (CLSU) din localitățile enumerate vor desfășura misiuni de supraveghere a zonelor vulnerabile și cunoscute cu risc la inundații și vor asigura răspunsul la solicitările populației.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 09 Iunie 2014
Stire din Eveniment : Alertă la ISU. Arde o casă
Pagina a fost generata in 0.0345 secunde