Comuna Băneasa va beneficia, anul acesta, de patru Locuințe Protejate şi un Centru de Zi

1069
Comuna Băneasa va beneficia, anul acesta, de patru Locuințe Protejate şi un Centru de Zi - xcaravana-1676028946.jpg

Articole de la același autor

Proiectul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța, „Dizabilitatea nu este o barieră” a ajuns, săptămâna aceasta, în comuna Deleni. În acest context, echipa DGASPC a continuat întâlnirile cu reprezentanții primăriilor, școlilor, Poliției, toate persoanele cu putere de decizie la nivelul unităților administrativ teritoriale și membri ai comunității din această comună. Pe viitor, ei vor beneficia de serviciile ce vor fi oferite în cadrul Centrului de Zi ce se va înființa în comuna Băneasa, alături de patru Locuințe Protejate. Scopul acestor caravane este acela de a aduce la cunoștința populației detalii referitoare la tot ceea ce înseamnă procesul de dezinstituționalizare, dar și care sunt beneficiile înființării de noi centre de zi de terapie destinate persoanelor cu dizabilități pentru membrii.

În ceea ce privește obiectivul proiectului menţionat, factorii implicaţi au fost informați cu privire la beneficiile extinderii serviciilor de terapie gratuite de care persoanele cu dizabilități din aceste comunități pot beneficia.

În plus, comunitatea va beneficia și de noi locuri de muncă (posturi de infirmier pentru Locuințele Protejate și alte posturi pentru Centrul de zi). Cum spuneam, la Băneasa, urmează să se construiască patru Locuințe Protejate cu o capacitate de zece locuri fiecare şi un Centru de Zi cu o capacitate de 30 locuri, destinat atât beneficiarilor din sistemul de protecție, cât și tuturor persoanelor cu dizabilități din localitățile învecinate. De asemenea, pe lângă Locuințele Protejate și Centrul de Zi din comuna Băneasa serviciile se vor extinde și în Nicolae Bălcescu, Topraisar, Chirnogeni și Negru Vodă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3731 secunde