Managerul Spitalului Județean Constanța, dr. Dan Căpățână, susține că au fost luate toate măsurile, din vreme, ca în cea mai mare unitate spitalicească din județul nostru să nu se petreacă un incident similar celui de la Maternitatea Giulești. Potrivit reprezentantului spitalului, în urmă cu opt luni a fost încheiat un contract cu o firmă de service care a verificat deja întreaga instalație de aer condiționat, instalația electrică, toate firele electrice, prizele etc. Aceste verificări sunt repetate periodic, iar procesele verbale arată că nu există nereguli. La data demarării proiectului, aparatele de aer condiționat nu funcționau corespunzător.
De asemenea, pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea" verifică, la intervale regulate de timp, starea extinctoarelor și căile de acces. "Au fost găsite niște nereguli, cu niște căi de acces care erau blocate de vestiare, dar problema a fost rezolvată. Cât privește extinctoarele, în urmă cu jumătate de an am făcut un efort financiar și le-am comandat, astfel că avem suficiente", a afirmat dr. Dan Căpățână. În consecință, spunând că organizarea internă este cheia, medicul consideră că o tragedie precum cea petrecută în Capitală nu se va petrece în spitalul constănțean. Ca o măsură suplimentară, în viitor vor fi montate camere de supraveghere în întreg spitalul, după cum a stabilit Consiliul Județean Constanța.
În ceea ce privește personalul, dr. Căpățână consideră că este suficient pentru a asigura o supraveghere non-stop a nou-născuților. Mai mult, maternitatea este dotată cu incubatoare moderne, achiziționate în urmă cu puțin timp. "Ar mai trebui un ecograf modern", a arătat medicul.