În grădinițele constănțene

Copiii se joacă printre cuie ruginite și dorm câte doi în pat

2158
Copiii se joacă printre cuie ruginite și dorm câte doi în pat - e1bd3c7b2884187cdb13faabfa282fcb.jpg
Copii care stau cocoșați la mese din cauza scaunelor mult prea mici sau a meselor mult prea înalte, care dorm câte doi într-un pătuț, hrană preparată din ochi, fără rețete, și meniuri nediversificate, asta au găsit comisarii Protecției Consumatorilor în unitățile de învățământ preșcolar din județul Constanța.
Acțiunea de control s-a derulat în perioada 15-30 septembrie și a avut în vedere respectarea prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor în grădinițele cu program prelungit, particulare și de stat.
"Am verificat 21 de instituții privind asigurarea calității serviciilor prestate în spațiile în care se desfășoară activitatea de educare, instruire și joacă a copiilor, a serviciilor de cazare și de asigurare a hranei. Au fost constatate deficiențe minore, care însă trebuie rezol-vate, și au fost date patru sancțiuni, în valoare de 5.000 de lei", a declarat comisarul-șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Dionisie Culețu.
La numeroase grădinițe, mai ales de stat, nu existau contracte încheiate între părinții preșcolarilor și instituția de învățământ. De asemenea, au fost descoperite contracte prin care părinții erau incomplet informați referitor la plata serviciilor de hrană, precum și la alte caracteristici ale desfășurării activității preșcolare, atât la grădinițele particulare, cât și la cele de stat.

Scaune prea mici, mese prea înalte
În ceea ce privește dotările interioare și exterioare, comisarii au găsit pereți lambrisați cu porțiuni exfoliate, găurite, ce necesită reparații pentru evitarea accidentelor, măsuțe al căror suport metalic a fost smuls din perete, scaune reparate cu cuie ruginite și îndoite, scaune destinate copiilor de grupă mică, dar folosite de copii mult mai mari, și mese mult mai înalte decât cele prevăzute pentru grupa mare.
De asemenea, la una dintre grădinițele controlate, copiii dormeau câte doi în pat, din cauza aglomerației. La o altă grădiniță, micuții erau culcați în paturi suprapuse, interzise în astfel de unități, deși existau și paturi rabatabile, nesuprapuse, dar nefolosite.
În cadrul acțiunii comisarilor CJPC, s-au verificat 452 kg de materii prime din grădinițele în care se prepara hrana în blocul alimentar. "Nu s-au constatat deficiențe grave, însă am găsit și unități unde rețetele de preparare a hranei nu erau întocmite, hrana era preparată din ochi, iar meniurile nu erau suficient diversificate. La una dintre grădinițe se servea, exclusiv carne de pui, o zi pregătită șnițele, o zi grătar, o zi supă de pui, o zi ciorbă de pui", a mai precizat Dionisie Culețu.

Aglomerație pe pile
Unitățile au primit sancțiuni și avertismente și li s-au stabilit măsuri cu termene de rezolvare. De asemenea, reprezentanții grădinițelor au fost invitați în cursul zilei de ieri, la sediul CJPC, pentru consiliere. Cu acest prilej, ei și-au spus păsurile. "Dumneavoastră ne impuneți un număr maxim de 20 de copii într-o grupă, dar noi nu putem să funcționăm numai cu 20 de copii. De la începutul anului următor vom primi bugete în funcție de numărul de copii pe care îi avem în grădiniță și nu vom mai putea nici să plătim salariile, nu ne vom putea încadra în buget. În plus, de la inspectorat (n.r. Inspectoratul Școlar Județean Constanța) ne sună, de la Poliție ne sună, să mai primim un copil, doi, și așa ne aglomerăm. Noi am vrea să punem mai multe pătuțuri dar nu avem spațiul fizic. Acum încercăm să achiziționăm paturi stivuibile", a explicat Georgeta Adam, directorul Grădiniței "Steluțele Mării".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3617 secunde